Digi24.ro: Armata turcă are o experienţă considerabilă în a trage pe linie moartă puterea politică. Având în vedere ultimul deznodământ, a fost puciul din 15/16 iulie, în mod extraordinar, operă de amator sau este acest eşec un barometru al schimbărilor profunde pe care Erdogan le-a operat în cei 13 ani de când conduce Turcia?
Şerban F. Cioculescu: Luând în considerare datele de care dispun până în acest moment, cred că rebeliunea a aparţinut doar unui mic segment al numeroasei armate turce. Ce reprezintă în fond 1500-2000 de militari raportat la un total de circa 600.000? Este vorba probabil de prima tentativă eşuată a armatei de a da jos o guvernare civilă, acuzată că se îndepărtează de regulile constituţionale, de moştenirea kemalistă în favoarea unui model islamic, ultra-conservator. Ambii factori au contribuit: AKP (partid aflat la guvernare din 2002) şi Erdogan au destructurat armata eliminând în anii 2007-2013 o bună parte din corpul ofiţeresc superior, aducând în loc ofiţeri loiali, dar cred că şi puciştii au dat dovadă de mult amatorism, nefiind capabili să îl aresteze sau elimine pe Erdogan, nici să atragă de partea lor majoritatea ofiţerilor superiori, de asemenea nu au avut sprijin în rândurile marilor partide de opoziţie.
Mai multe, pe digi24.ro.
