Pe 17 august 1998, guvernul rus condus de Serghei Kirienko a anunțat trei decizii care aveau să zguduie piețele lumii: devalorizarea rublei, moratoriul pe plata datoriei externe către creditorii privați și, cel mai șocant, default-ul pe obligațiunile de stat interne, faimoasele GKO. Până pe 20 august, panica se răspândise deja pe toate bursele majore, iar rubla se prăbușea în fiecare zi față de dolar. A fost momentul în care o economie considerată prea mare pentru a eșua a eșuat oricum.
Randamente de 200% și un butoi fără fund
Cu câteva luni înainte, obligațiunile GKO ofereau randamente amețitoare, care au urcat până spre 200% pe an în vara lui 1998. Orice investitor cu minim de bun-simț ar fi trebuit să întrebe: de ce plătește un stat atât de mult ca să se împrumute? Răspunsul era simplu. Rusia nu putea onora ce datora deja. Prețul petrolului, principala sursă de valută a țării, căzuse sub 11 dolari pe baril, iar bugetul se destrăma.
Mulți investitori occidentali credeau că Fondul Monetar Internațional și marile puteri nu vor lăsa o putere nucleară să se prăbușească. FMI aprobase în iulie un pachet de aproximativ 22,6 miliarde de dolari. Banii au dispărut aproape instantaneu, fără să oprească hemoragia. Ipoteza salvării garantate s-a dovedit o iluzie costisitoare.
Cum a picat un fond care avea doi laureați Nobel
Consecința cea mai spectaculoasă a venit din America. Long-Term Capital Management, fondul de hedging condus de matematicieni de elită, printre care doi laureați ai premiului Nobel, făcuse pariuri masive pe convergența randamentelor. Default-ul rusesc a spulberat toate modelele lor statistice. LTCM a pierdut miliarde în câteva săptămâni, iar Rezerva Federală a organizat în septembrie un salvamentului de circa 3,6 miliarde de dolari ca să evite un colaps în lanț al băncilor expuse.
