Ne aflăm într‑o situaţie de criză a ostaticilor prăpastiei fiscale. Iar preşedintele Obama, cel care deţine ostaticul, a spus ce doreşte, în timp ce în scenă intră un grup nou de jucători: CEO ai Americii.
Situaţia este următoarea: pe 1 ianuarie, SUA vor păşi într‑o prăpastie fiscală. Taxele reduse ale administraţiei Bush pe venituri, profituri din piaţa de capital, dividende şi moşteniri expiră. În acelaşi timp, intră în vigoare reduceri automate ce afectează contractorii din Apărare şi alte industrii dependente de stat. Dacă Obama stă şi nu face nimic, bogaţii vor trebui să plătească taxe mai mari, iar cea mai mare realizare legislativă a republicanilor din acest secol tânăr se va evapora în câteva săptămâni.
Preşedintele nu pare să facă mari eforturi să îi cucerească pe bogaţii îngrijoraţi că vor plăti mai mult. În prima sa conferinţă de presă după revenirea la Casa Albă, odată încheiată campania electorală, a vorbit în termeni duri despre taxe – o adevărată declaraţie de război al taxelor. Cele mai multe reduceri operate în epoca Bush sunt bune şi pot fi păstrate, a spus el. Dar pentru americanii care fac parte din segmentul de 2% ce câştigă mai mult de 250.000 de dolari pe an sau pentru 3% dintre micile întreprinderi ai căror proprietari câştigă peste această limită, ei bine, e vorba de bogaţi ce îşi pot permite să plătească impozite mai mari.
După doar câteva ore, preşedintele Obama s‑a întâlnit cu câţiva membri‑cheie ai feliei formate de cei 1% din vârful piramidei – un grup de CEO ai unor companii foarte mari, ca Pepsi, Honeywell, General Electric, IBM sau Xerox. În această întâlnire privată, care a durat mai mult de o oră, şeful statului şi‑a reiterat practic declaraţiile publice. „Preşedintele a discutat despre felul în care insistă ca Congresul să adopte o lege care să extindă reducerile de taxe pentru 98% dintre americani“, a dezvăluit o sursă familiară cu evenimentul. Cu toate că Obama este decis să obţină un acord larg şi doreşte să lucreze cu toate părţile implicate, a reiterat faptul că planul trebuie echilibrat. Ceea ce înseamnă că bogaţii trebuie să contribuie mai mult, a adăugat sursa respectivă.
Faptul că Barack Obama a invitat în biroul său acest grup de lideri corporatişti este în acelaşi timp ironic şi de mare însemnătate simbolică. Delegaţia a semănat destul de bine cu grupurile din societatea americană care au decis realegerea preşedintelui: trei femei – Virginia Rometty de la IBM, Indra Nooyi de la Pepsi şi Ursula Burns de la Xerox; doi imigranţi – Nooyi şi australianul de origine elenă Andrew Liveris de la Dow Chemical; doi afroa‑mericani – Ursula Burns şi Kenneth Chenault de la American Express. Iar Obama a mai marcat şi alte căsuţe de pe listă: cel mai mare retailer din SUA (Mike Duke de la Walmart), reprezentanţi ai domeniului energetic, industrial, bunurilor de consum (Procter&Gamble) şi ai serviciilor financiare. Însă nici un bancher sau vreun tip de pe Wall Street. Acesta a fost simbolismul.
Ironia? Toate aceste corporaţii sunt organizaţii globale care obţin din afara Statelor Unite majoritatea profiturilor. Tot de acolo vin majoritatea vânzărilor şi acolo au cei mai mulţi angajaţi. Multe dintre ele îşi păstrează şi profiturile tot în străinătate şi beneficiază, în consecinţă, de unele chichiţe ale codului fiscal pe care Obama s‑a jurat să‑l modifice. Şi toate vor plăti taxe mai mari începând cu 1 ianuarie.
Aşadar, ce rost a avut totul? Marii directori care au venit să‑i prezinte omagii lui Obama nu au un plan colectiv privind locurile de muncă şi nici unul de reducere a deficitelor. Însă sunt foarte interesaţi să obţină o rezoluţie privind plafonul de îndatorare şi prăpastia fiscală de după Anul Nou. Acum, că alegerile s‑au încheiat, clasa CEO a Americii se transformă într‑o sursă‑cheie de presiune asupra republicanilor, pentru adoptarea unei legi cu susţinere bipartizană. Fiecare zi aduce încă un comentariu în ziare, o apariţie la televiziunile de ştiri sau alte apeluri venite de la câte un CEO bine‑cunoscut, care cere Congresului (a se citi: republicanilor) să colaboreze cu Casa Albă. „Liderii mediului de afaceri au declarat limpede că doresc ca liderii de la Washington să lucreze împreună pentru a rezolva aceste provocări“, a afirmat o sursă familiară cu evenimentul.
Pentru Obama, care s‑a luptat mereu să stabilească relaţii personale cu CEO, întâlnirea a putut fi o cale de resetare a relaţiilor. Dar dacă a vrut să‑i pună la treabă, să obţină un semnal din partea acestor mahări către alţii ca ei că pot face angajări acasă şi îşi pot repatria lichidităţile, preşedintele a ratat. Toţi aceşti CEO erau interesaţi să vorbească despre reforma taxelor pentru corporaţii şi alte legi care i‑ar ajuta să-şi facă treaba mai bine. La sfârşitul întâlnirii de la Casa Albă, Ursula Burns de la Xerox a afirmat că „totul se reduce la a face companiile americane mai competitive“, în timp ce unii nu au vrut să scoată nici un cuvânt. Jeff Immelt, CEO al General Electric, care conduce şi consiliul prezidenţial pentru locuri de muncă, a părăsit Casa Albă pe o uşă laterală.
Daniel Gross este comentator și Global Business Editor la „Newsweek“, dar și invitat permanent pe teme financiare și economice la CNBC, MSNBC, National Public Radio și alte posturi TV din Statele Unite și Marea Britanie.
