România mai adaugă câteva zeci de hectare de nisip pe litoral, într-unul dintre cele mai ambițioase proiecte de combatere a eroziunii costiere. În zona Mangalia-Saturn se lucrează în această perioadă la crearea a aproximativ 30 de hectare de plajă nouă, pe o lungime de 2,5 kilometri. Investiția ajunge la peste 357 de milioane de lei.
Pe hârtie, rezultatul este spectaculos: mai multă plajă, o linie a țărmului mai bine protejată și mai mult spațiu pentru turiști. Dar extinderea litoralului ridică și o întrebare mai complicată: cât de bine poate fi protejat țărmul fără ca intervenția asupra mării să producă efecte pe termen lung asupra ecosistemelor?
30 de hectare de plajă nouă
Lucrările din Mangalia-Saturn fac parte din proiectul „Reducerea eroziunii costiere, Faza II (2014-2020), Etapa II”, Lotul 10. Intervenția vizează aproximativ 2.500 de metri de litoral, iar înnisiparea a început în septembrie.
Nisipul este depus în trei celule de plajă, iar autoritățile estimează că etapa actuală va fi finalizată până la 31 octombrie 2026. După încheierea lucrărilor, suprafața nou creată ar urma să ajungă la aproximativ 30 de hectare.
Valoarea lucrărilor pentru zona Mangalia-Saturn este de 357.504.766 de lei.
Proiectul nu înseamnă însă doar transportarea unor cantități mari de nisip pe plajă. În zonă au fost deja construite patru structuri costiere, menite să reducă acțiunea valurilor asupra țărmului, precum și o biostructură destinată susținerii biodiversității marine.
Miza: să nu mai dispară plaja
Problema pe care încearcă să o rezolve investiția este una reală: eroziunea costieră. Valurile și curenții marini transportă în timp sedimentele, iar în anumite zone plaja se retrage.
De aceea, strategia autorităților este să intervină simultan asupra liniei țărmului și asupra dinamicii apei din apropierea acesteia. Structurile construite în larg trebuie să reducă energia valurilor, iar înnisiparea să refacă suprafața de plajă pierdută.
Pentru Mangalia și Saturn, rezultatul ar trebui să fie o zonă costieră mai largă și mai stabilă, capabilă să ofere o protecție mai bună falezei și infrastructurii din spatele plajei.
Dar ce se întâmplă sub apă?
Aici începe partea mai puțin vizibilă a proiectului.
Ceea ce pentru turist arată ca o plajă mai mare înseamnă, din punct de vedere ecologic, o intervenție asupra unui sistem marin. Nisipul depus pe țărm și în zona litorală modifică inclusiv condițiile existente pe fundul mării.
În cazul Lotului Mangalia-Saturn, proiectul include explicit măsuri pentru protejarea și refacerea unor habitate asociate speciilor marine Zostera noltei și Cystoseira barbata. Autoritățile spun că, după finalizarea înnisipării, vor continua lucrările și măsurile dedicate biodiversității.
Faptul că proiectul include componente de biodiversitate arată însă și amploarea intervenției: nu este vorba doar despre amenajarea unei plaje pentru sezonul turistic, ci despre remodelarea unei porțiuni importante de litoral.
Experiența lucrărilor ridică întrebări
Extinderea plajelor românești este un program mult mai amplu decât Lotul 10. În sudul litoralului au fost derulate lucrări similare la Eforie, Costinești, Olimp, Jupiter-Neptun, Balta Mangalia-Venus-Aurora și 2 Mai. Loturile din faza a doua au inclus atât înnisipări artificiale, cât și structuri costiere și alte intervenții inginerești.
În literatura și monitorizarea de specialitate au apărut însă și preocupări privind efectele asupra habitatelor marine. Analize recente privind litoralul sudic au examinat inclusiv modificările liniei țărmului înainte și după lucrările de combatere a eroziunii, iar cercetători citați în spațiul public au atras atenția asupra riscului ca unele habitate de fund marin să fie acoperite cu sedimente.
Asta nu înseamnă că lucrările din Mangalia-Saturn vor produce inevitabil distrugeri ecologice pe termen lung. Înseamnă însă că succesul proiectului nu poate fi măsurat doar în hectare de nisip nou create.
Plajă mai mare, dar cu ce preț?
Pentru turiști, 30 de hectare în plus înseamnă mai mult spațiu și, cel puțin în teorie, plaje mai puțin aglomerate. Pentru administrație, înseamnă protejarea unei porțiuni de coastă de aproximativ 2,5 kilometri împotriva eroziunii.
Pentru mediul marin, bilanțul este mai complicat și trebuie urmărit în timp.
Întrebarea adevărată nu este dacă România poate să creeze artificial plajă. A demonstrat deja că poate. Întrebarea este cât de stabilă va fi această plajă peste 10, 20 sau 30 de ani și ce se va întâmpla, între timp, cu habitatele marine asupra cărora se intervine.
Un proiect de asemenea dimensiune nu poate fi considerat un succes doar pentru că, într-o fotografie făcută de pe faleză, se vede mai mult nisip.
Testul adevărat începe după terminarea șantierului
Etapa de înnisipare de la Mangalia-Saturn ar trebui să fie încheiată până la 31 octombrie. Atunci se va vedea noua geometrie a plajei.
Dar testul real va veni ulterior: primele furtuni puternice, iernile succesive, evoluția liniei țărmului și rezultatele monitorizării biodiversității vor arăta dacă investiția și-a atins obiectivul pe termen lung.
România cheltuie sute de milioane de lei pentru a câștiga teren în fața mării. Rămâne de văzut dacă va câștiga doar mai multă plajă sau și un litoral mai rezilient.
Pentru că între „plaje mai mari” și un litoral sănătos există o diferență esențială: prima se poate măsura în hectare. A doua se poate demonstra doar în timp.
