De Crăciun s‑au vândut ca pâinea caldă o carte cu parabole de Isus comentate și o carte foarte subțire și cu fonturi mari, a istoricului Lucian Boia: De ce este România altfel? Boia este cunoscut ca un cavaler al demitizărilor, vrea tot timpul să spulbere „minciunile“ oficiale. În cartea asta mai ales a coborât nivelul foarte mult și i‑am înțeles în sfârșit pe deplin misiunea. E vorba de antinaționalism elitist în cel mai pur grad.


Știm cu toții cât de greu ne oprim după ce începem cu văicărelile despre cât de răi suntem. O formă ciudată de narcisism și de elitism. Da, pentru că, tot repetând „cât de proști suntem“, spunem de fapt „cât de proști sunt ceilalți, nu eu“. Și la Lucian Boia, un critic avizat precum Victor Rizescu observa o componentă tabloidală a abordării antinaționaliste. Până la urmă, autorul ne face mai deștepți cu câteva bârfe bine plasate. Ia uite, frate, Mihai Viteazul era copilul unei grecoaice, nu e os domnesc. Ia te uită, nici măcar nu avem sânge latin! Imperiul a trimis aici numai „provinciali“. (Curățenia sângelui îi atinge și pe demitizanți, nu doar pe Neagu Djuvara cu al său bestseller despre ADN‑ul cuman din sângele strămoșilor.) Și, da, frate, ungurii și polonezii au onoare, riscă, pe când noi... Flaubert a scris un celebru text, „Dicționarul ideilor primite de‑a gata“, unde se jură că n‑a pus nici un cuvințel care să fie al lui. Doar a copiat vorbele învârtite până la sastiseală de confrați. Dacă asta a fost intenția, să parodieze un taximetrist plictisit și puțin nervos, atunci Boia a reușit. Dacă nu, situația e cam gravă. Nu credeam să văd locuri comune aruncate în repezeală și considerate „științe“ de tot upper‑middle class‑ul cu tot cu aspiranții lui. E un pas comercial care‑i face rău istoricului.


Toate națiile găsesc delicii în a se face singure de rahat. Unele poate mai mult decât altele, provincialii mai mult decât „capitaliștii“. Tradiția românească de autopersiflare e și ea la fel de consistentă precum filonul mitologic‑naționalist. Să zici că „Mihai Viteazul e sfântul unificator“ are cam aceeași valoare cu măreața remarcă „Mihai Viteazul nu are sânge albastru, se pare“. Una dintre esențele societății de consum este că vrei să bagi în exces mai ales produse care conțin excitanți în exces. Însă efectul contrar e că încep să semene ca ingrediente. Găsești zahăr și în salam, și în savarină, în exces. Cât despre cartea lui Boia, poți s‑o cumperi liniștit la pachet cu o prostie de self‑help și o carte despre cei mai tari criminali din lume. Boia a riscat o carte plină de aditivi. Are și altele care conțin excese, dar și încercări de demonstrație ceva mai atentă. Același cercetător și politolog pomenit mai sus, Victor Rizescu, mai observa ceva foarte interesant: că la pachet cu demitizarea și uimirile ipocrite în fața minciunilor pe care stă ridicată națiunea vine și o depreciere a socialului. Rizescu dădea exemplul Răscoalei de la 1907, moment‑cheie pentru ultimul secol, tratat complet superficial și la mișto de Boia în alte cărți.


Să ne oprim acum asupra marii mirări că propaganda de tip naționalist cuprinde exagerări sau chiar minciuni. Ce uimire, o țară care încă n‑a împlinit 100 de ani de la Unire a îndrăznit să‑și fabrice o aură mitologică, după rețete clasice răsverificate în toată Europa. Nu se mai miră nimeni când apare unul la televizor și spune că, dacă bei o băutură, zbori, dacă te dai cu un deodorant, seduci jumătate de planetă. Dar ne mirăm că una dintre multele națiuni tinere își fabrică eroisme clădite din ambiguități. Asta îmi aduce aminte de imprecațiile la adresa lui Sergiu Nicolaescu făcute de către oameni care peste o zi îți pot face ditirambi despre ultima producție absolut propagandistică americană sau chineză. Încep să cred că Nicolaescu înțelegea mai bine piața liberă decât clasa mijlocie năzuroasă pe segmente a zilelor noastre. Sau poate ați crezut că Rambo a existat în timpul Războiului Rece? Unul dintre farmecele minciunii naționaliste de serbare este că toată lumea știe că n‑a fost așa, dar păstrarea liniștii respectuoase se presupune că‑i unește mult mai mult pe cetățeni decât un adevăr gri și incert.
Vedem ce se întâmplă cu propaganda tabloidală din Anglia împotriva presupusului val de români care i‑ar putea inunda. Periferia rombulgară sub asediu. Răspunsuri glumețe stereotipe venite dinspre Est, care adaugă un aer autodepreciativ. Sau trimitem scrisori supărate cu „și noi suntem oameni“. Și o singură problemă: UK are o mare necunoscută în față, România se clatină și ea sub criză. O injecție de xenofobii și isterii naționaliste aproape că le dă ceva oxigen conducătorilor noștri.


Costi Rogozanu este editor la voxpublica.ro,
blog colectiv lansat de F5, divizia de new media a trustului Realitatea Media