TAROM face un pas important în modernizarea flotei. Compania națională preia joi, de la Seattle, prima aeronavă Boeing 737 MAX destinată flotei sale. Avionul Boeing 737-8 va zbura spre România în două etape și va purta numele „Mircea Lucescu”, în onoarea unuia dintre cei mai cunoscuți antrenori români.
„Un nou capitol din istoria TAROM începe la Seattle: astăzi, prima aeronavă Boeing 737 MAX destinată companiei naționale este preluată de echipajele TAROM, care au misiunea de a o aduce în România”, a transmis compania.
Potrivit TAROM, preluarea aeronavei este rezultatul unui proces în care au fost implicate mai multe echipe și departamente ale companiei, de la operațiuni și echipaj până la zona tehnică și achiziții.
Aeronava va purta numele lui Mircea Lucescu
Alegerea numelui nu este întâmplătoare, susține TAROM. Compania spune că performanța, disciplina, perseverența și încrederea asociate carierei lui Mircea Lucescu se potrivesc cu direcția pe care compania și-o asumă în această nouă etapă.
„Aeronava Boeing 737-8 va purta numele «Mircea Lucescu». Alegerea nu este întâmplătoare: performanța, disciplina, perseverența și încrederea sunt valori care definesc cariera unuia dintre cei mai importanți antrenori români și care, deloc întâmplător, se potrivesc cu direcția pe care TAROM și-o asumă odată cu această nouă etapă”, precizează compania.
Zborul Seattle-București, în două etape
Primul Boeing 737 MAX din flota TAROM va parcurge ruta Seattle-București cu o escală la Keflavík, în Islanda.
Prima etapă, Seattle-Keflavík, va fi operată de comandantul Cătălin Prunariu, director de zbor TAROM, împreună cu comandanții instructori Alexandru Scarlătescu și Alexandru Dobre, instructorii de zbor Viviana Negru și Daniela Cristescu, șeful de cabină Rodica Hidioșeanu și însoțitorul de bord Oana Buleac.
Din Keflavík, aeronava va continua spre București cu comandanții instructori Alexandru Fodor și Bogdan Rolnic, șefii de cabină Diana Barboi și Antonia Vovec și însoțitorii de bord Andreea Otava și Alin Rizu.
Echipa tehnică a avut, de asemenea, un rol important în pregătirea aeronavei pentru preluare. Costinel Bucur, Lilian Carac, Răzvan Văcăreanu și Marin Ionuț Bogdan s-au ocupat de pregătirea tehnică, documentație și verificări, în timp ce Alexandra Fotescu a coordonat procesul de achiziție.
TAROM a început să-și boteze avioanele cu numele sportivilor români
Alegerea lui Mircea Lucescu continuă o inițiativă începută de TAROM în 2024, când compania a dat pentru prima dată unei aeronave numele unui mare sportiv român.
Prima a fost aeronava „Nadia Comăneci”, un Boeing 737-800. Protocolul privind utilizarea numelui gimnastei a fost semnat în aprilie 2024, iar aeronava a transportat lotul olimpic al României la Jocurile Olimpice de la Paris.
TAROM, înființată în 1954 și aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, operează în prezent cu o flotă de 10 aeronave și oferă acces la peste 50 de destinații, prin curse operate cu aeronave proprii și prin parteneri în regim code-share.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.