România începe miercuri aventura la Campionatul European de volei masculin, iar tricolorii vor avea de partea lor unul dintre cele mai importante avantaje posibile: propriul public. Meciurile Grupei D se joacă la Cluj-Napoca, acolo unde naționala lui Sergiu Stancu speră să repete parcursul spectaculos de la ediția precedentă și să transforme terenul propriu într-un atu.
Lotul României aduce împreună generații și povești diferite. Daniel Chițigoi, unul dintre jucătorii de bază ai naționalei, vine după trei ani în Polonia și se pregătește pentru o mutare radicală în Japonia. La 36 de ani, căpitanul Marian Bala continuă să joace pentru România, după aproximativ 15 ani petrecuți în jurul echipelor naționale.
Pentru amândoi, Europeanul de la Cluj are o miză aparte.
Chițigoi: „În primul rând să ne calificăm din grupe”
Faptul că România joacă acasă este văzut de Daniel Chițigoi mai degrabă ca un avantaj decât ca o presiune. Internaționalul român speră ca tribunele din Cluj să fie pline și ca energia publicului să se transforme în rezultate.
„E o mare plăcere că e un turneu acasă. Sperăm să avem cât mai mulți spectatori la sală, care să ne susțină și să ne ajute să ajungem unde trebuie și să facem ce trebuie”, a spus Chițigoi.
România va întâlni adversari importanți în faza grupelor, iar Franța este, inevitabil, una dintre echipele care atrag atenția după succesul tricolorilor de la precedentul European. Chițigoi spune însă că naționala nu își poate permite să pregătească diferit meciurile.
„Trebuie să avem aceeași concentrare pentru absolut fiecare echipă. Nu trebuie să fie doar pentru că am făcut ceva, un lucru bun odată. Nu trebuie să avem presiune de 10 ori mai mare pe noi. Fiecare meci știm că o să fie foarte greu. Trebuie să fim la fel de concentrați la fiecare meci și să dăm tot ce putem”, a explicat jucătorul.
Obiectivul imediat este calificarea din grupă, după care România va aborda competiția pas cu pas.
„În primul rând să ne calificăm din grupe și după, când ajungem în Sofia să vedem de acolo, o luăm pas cu pas”, a precizat Chițigoi.
Din Polonia, spre Japonia
Europeanul de la Cluj îl găsește pe Daniel Chițigoi într-un moment important al carierei. După trei sezoane petrecute în Polonia, voleibalistul român se pregătește să facă pasul către Japonia, într-o schimbare care va însemna o nouă cultură, un alt stil de viață și o distanță considerabil mai mare față de casă.
Experiența din Polonia spune că l-a schimbat profund.
„În primul rând o să zic experiență. Experiență la un nivel mai mare de joc, în opinia mea. Și în al doilea rând o mentalitate schimbată”, a povestit Chițigoi.
„Consider că nu sunt același Dani care a plecat acum trei ani de acasă, același copil. Consider că sunt o persoană diferită, o versiune mai bună de-a mea, aș putea spune.”
Cel de-al treilea lucru pe care l-a învățat este legat de casă și de distanță. Plecarea în străinătate l-a făcut să aprecieze mai mult lucrurile pe care înainte le considera obișnuite.
„Dorul de casă este mult mai mare când ești plecat. Când ești aici, când stai în țară, când locuiești în țară, nu e același lucru. Nu te bucuri de lucrurile pe care le ai la tine în țară atât de mult cum te bucuri când ești plecat”, a spus el.
Japonia va fi însă o experiență și mai diferită. Chițigoi recunoaște că distanța a fost principalul dezavantaj pe care l-a luat în calcul înainte să accepte oferta.
„Sper să fie bine, asta în primul rând. Clar o să fie o schimbare foarte mare, foarte radicală, dar per total sper că o să fie bine”, a spus voleibalistul.
Cu mâncarea japoneză, cel puțin, nu anticipează probleme. A descoperit-o deja în timpul participării la Campionatul Mondial din Filipine.
„Mereu mi-a plăcut mâncarea japoneză, mai ales când am fost în Filipine anul trecut la Campionatul Mondial. Mai ales sushi-ul mi s-a părut foarte bun. Acum să vedem și la anul cum o să fie”, a povestit el.
Și are deja planul pentru întoarcerea din Japonia: „La plecare voi avea două sau trei și cred că mă întorc cu cinci sau șase”, a glumit Chițigoi, referindu-se la bagaje.
Marian Bala, 15 ani în jurul naționalei
Dacă Daniel Chițigoi reprezintă una dintre generațiile care au crescut în ultimii ani în jurul naționalei, Marian Bala este legătura cu o perioadă mult mai lungă din istoria reprezentativei.
La 36 de ani, căpitanul României continuă să îmbrace tricoul naționalei și spune că nu s-a gândit încă la momentul retragerii.
„Nu m-am gândit că voi înceta acest lucru. Mă bucură să fiu alături de acești băieți. Mai mult decât atât, cum ați spus, că sunt veteran, încerc pe cât posibil să-i ajut să crească, chiar dacă sunt în teren sau nu”, a spus Bala.
Sunt aproximativ 15 ani de când face parte din universul echipelor naționale. Înainte de seniori, a trecut și pe la lotul de beach-volley.
„Înainte să ajung la seniori am fost la Beach-Volley. Deci tot în jurul lotului național am fost”, și-a amintit căpitanul.
Experiența acumulată îl face acum să privească altfel și perioadele petrecute departe de familie. Bala este tată, iar plecările de acasă, uneori pentru săptămâni sau luni, sunt mai dificile.
„E mai greu cu cât e fata mai mare. Nu știu dacă i-a fost cuiva ușor să plece de acasă. Mai ales o perioadă mai lungă de timp, o lună, două luni, ceva de genul ăsta, pentru că are nevoie de părinți”, a spus Bala.
Sergiu Stancu: „Orice adversar va fi un adversar bun”
Selecționerul Sergiu Stancu nu consideră că România are parte de o grupă în care își poate permite să facă prea multe calcule.
„Știm valoarea noastră. Știm că orice adversar pe care îl vom întâlni la acest Campionat European va fi un adversar bun. O echipă puternică”, a spus Stancu.
Selecționerul a amintit și rezultatele recente care obligă România să trateze cu maximă seriozitate fiecare partidă. Letonia a învins România în urmă cu câteva luni în Liga Europeană, în timp ce partidele cu Elveția au fost în ultimii ani meciuri echilibrate.
În plus, cele mai importante adversare din grupă se află foarte sus în ierarhia mondială.
„Cele trei echipe pe care le-ați amintit dumneavoastră sunt totuși locul 8, locul 10 și locul 12 în clasamentul mondial. Deci, cu siguranță, sunt niște echipe foarte puternice. Și ne așteaptă partide foarte dure”, a avertizat selecționerul.
Un rol important îl poate avea însă publicul de la Cluj.
„Ajută foarte mult. Să știți că pentru sportiv contează foarte mult prezența oamenilor lângă noi. Știm cu toții, și poate e un clișeu, dar suporterii fac acea energie pozitivă”, a explicat Stancu.
O echipă construită în aproape șase ani
Sergiu Stancu spune că actuala generație nu este rezultatul unei construcții de moment. Nucleul naționalei s-a format în timp, iar jucătorii care au intrat ulterior în lot au crescut alături de cei deja consacrați.
„Totul s-a construit în timp. Să știți că acest grup este același grup de aproape șase ani de zile. Chiar și înainte să vin eu cu staff-ul meu la echipa națională, era în mare același grup”, a explicat selecționerul.
În acest timp, lotului i s-au alăturat jucători precum Alex Rață, Sebastian Bratu și Daniel Chițigoi. Dacă în urmă cu câțiva ani Chițigoi era văzut drept un tânăr de perspectivă, astăzi Stancu îl consideră deja o certitudine pentru voleiul românesc.
„Dani Chițigoi, care la momentul când am venit la echipa națională era un tânăr care promitea. Acum deja este o certitudine a voleiului nostru. Deci în timp s-a făcut această echipă”, a spus Stancu.
Iar obiectivul pentru Cluj nu este doar obținerea unor rezultate, ci și revenirea la nivelul de joc care a făcut România una dintre surprizele Campionatului European din 2023.
„Ne dorim foarte mult să repetăm performanțele din ediția trecută. Dar mai întâi jocul prestat la Campionatul European din 2023. Pe alocuri la Campionatul Mondial din 2025”, a explicat selecționerul.
România va debuta miercuri, 9 septembrie, împotriva Letoniei. Urmează Elveția, pe 11 septembrie, Germania, pe 12 septembrie, Turcia, pe 14 septembrie, și Franța, pe 16 septembrie.
Toate meciurile tricolorilor din Grupa D, găzduită la Cluj-Napoca, sunt programate de la ora 20:00 și vor fi transmise în direct de TVR Sport.