Comunitatea turcă de afaceri este interesată să participe la procesul de privatizare şi atragere de investiţii la Oltchim şi Cupru Min, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.
Ministrul Economiei, Andrei Gerea, a avut miercuri o întâlnire cu ambasadorul Republicii Turcia în România, Ömür Şölendil, la care au participat şi reprezentanţii conducerii Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Turci din România (TIAD).
'Ambasadorul Ömür Şölendil a adus la cunoştinţa ministrului Andrei Gerea câteva dintre problemele cu care se confruntă comunitatea oamenilor de afaceri turci în România, solicitând, în acest sens, sprijinul oficialului român. Ministrul Economiei l-a asigurat pe diplomatul turc de interesul său în susţinerea mediului de afaceri si investiţional şi a lansat, cu acest prilej, o invitaţie către oamenii de afaceri turci de a participa la procesele de privatizare şi atragere de investiţii aflate în derulare la companiile din portofoliul Ministerului Economiei. De asemenea, oficialul român a transmis oamenilor de afaceri prezenţi la întâlnire dorinţa Guvernului român de a atrage investitori turci în diferite domenii de interes economic - industria minieră, industria petrochimică, industria textilelor', se arată în comunicat.



