Subiect
Auto Second Hand
44 articole

Top 5 automobile mai scumpe la mâna a doua decât noi! Modelele pentru care plătești și dublu pe piața second-hand
Fraudă de 15 milioane de euro identificată de inspectorii DGAF în domeniul comerţului cu autoturisme second hand / Gruparea a cumpărat vehicule în valoare de peste 80 de milioane de euro / Vor fi sesizaţi procurorii
”Schema de fraudare implică un grup de societăţi coordonate de către aceleaşi persoane, care activează în domeniul comerţului cu autoturisme second hand achiziţionate din spaţiul intracomunitar (inclusiv autoturisme de lux), grupare constituită cu scopul vadit de a se sustrage de la înregistrarea, d
Sute de autovehicule second hand, oprite temporar de la vânzare în urma controalelor făcute de comisarii de la Protecţia Consumatorilor în regiunea Sud-Muntenia
Ampla acţiune de control făcută de reprezentanţii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Sud-Muntenia Ploieşti s-a desfăşurat în perioada 26 septembrie - 20 octombrie şi a avut în vedere respectarea prevederilor legale din domeniul protecţiei consumatorilor la comercianţii de autove
Argeş: Anchetă a poliţiştilor care vizează o firmă suspectată că a importat 173 de autoturisme second hand şi nu a achitat taxele pentru acestea / Prejudiciul, estimat la 1.300.000 lei
”Din cercetările efectuate până în prezent s-a stabilit că, în perioada iunie 2020-decembrie 2020, o societate comercială cu sediul în judeţul Argeş ar fi achiziţionat un total de 173 de autoturisme second hand (în valoare totală fără TVA de 13.672.047 de lei), din ţări din spaţiul comunitar precum

CRBL are cea mai scumpă pereche de adidași din showbizz-ul românesc! Azi costă cât un automobil nou! ”Am dat 400 de euro pe ei într-un second-hand”
CRBL are cea mai scumpă pereche de adidași din showbizz-ul românesc!
INS: Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au scăzut cu 16,8% în trimestrul IV 2021 faţă de trimestrul IV 2020 / Înmatriculările de autoturisme importate second hand au reprezentat 73,3% din total
”Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor **) au scăzut cu 1 6 , 8 % în trimestrul I V 202 1 faţă de trimestrul I V 20 20 . În acelaşi trimestru al anului 2021 , înmatriculările noi de vehicule pentru transportul mărfurilor au scăzut
Două containere încărcate cu piese auto second hand şi maşini uzate, descoperite de autorităţi în Portul Constanţa
Potrivit unui comunicat de joi al Gărzii de Coastă, autorităţile au verificat două containere sosite în Portul Constanţa. În primul container, sosit din SUA, s-a constatat că se aflau două autoturisme grav avariate, destinatarii fiind doi cetăţeni români domiciliaţi pe raza jude
