AcasăEticheteBuget 2010

Tag: buget 2010

Bugetul, prejudiciat în 2010 cu peste 3 mld. lei prin nereguli comise chiar de instituţii publice

Efectuarea de plăţi fără documente justificative care să ateste realitatea şi exactitatea sumelor datorate, decontarea unor lucrări de investiţii neefectuate de antreprenori, efectuarea de plăţi peste normele, cotele şi baremurile aprobate prin contractele de prestări de servicii, drepturi de deplasare acordate peste baremurile legale,...

Programul de convergenţă – politica bugetară în 2010

Gradul de realizare a veniturilor bugetului general consolidat faţă de ultimul program a fost de 100,8%, încasările din impozitul pe profit s-au diminuat cu 4,9%.Potrivit documentului, nu s-au înregistrat probleme cu nici o instituţie de credit din sistem datorită unui sistem bancar solid şi...

Începe să se echilibreze bugetul? În premieră, veniturile cresc mai mult decât cheltuielile

Veniturile totale ale bugetului general consolidat au ajuns, după primele opt luni ale anului, la 106,26 miliarde de lei, în creştere cu 2,9% faţă de nivelul consemnat în primele opt luni ale anului trecut. Cheltuielile aferente aceluiaşi interval de timp au ajuns la 127,16...

Miniştri: Bugetul este construit pe o grilă “depăşită”, din anii 90

Discuţia a avut loc în şedinţa de miercuri a Guvernului, în care a fost aprobată prima rectificare bugetară din acest an. "Miniştrii au reclamat faptul că bugetul este construit pe o grilă din anii '90, care nu mai permite dezvoltarea economică în actualul context, şi...

Guvernul a aprobat prima rectificare bugetară din acest an. Vezi cum s-au împărţit banii (VIDEO)

"Prin rectificarea pe care am avut-o în vedere am realizat o prioritizare a investiţiilor publice, astfel încât fiecare minister a fost mandatat să decidă ce investiţii sunt prioritare şi să aloce bani pentru finalizarea acestora", a declarat premierul Emil Boc la finalul şedinţei de...

Consiliul Fiscal: Rectificarea bugetară nu e echitabilă şi supraestimează veniturile (VIDEO)

Principiul transparenţei nu este respectat prin faptul că revizuiri majore ale unor capitole de venituri, în special veniturile nefiscale, şi de cheltuieli nu sunt însoţite de note explicative privind sursele revizuirii si ipotezele luate în calcul. În ceea ce priveşte principiul stabilităţii, Consiliul Fiscal...