x


  • EUR
    4.8744
    USD
    4.1145
string(7) "politic"

Tăriceanu: Imunitatea parlamentarilor este în beneficiul cetăţenilor

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a spus, marţi, după votul din Cameră, de respingere a urmăririi penale a lui Victor Ponta, că ”imunitatea parlamentarilor nu este un privilegiu, fiind, în final, în beneficiul cetăţenilor”, iar ridicarea imunităţii afectează, de fapt, cetăţenii.

Autor: Ionut Lupescu | Sursa: Mediafax | Publicat: 09.06.2015, 16:14

Comentând votul de marţi din Camera Deputaţilor, referitor la solicitarea DNA privind începerea urmăririi penale a premierului Victor Ponta, preşedintele Senatului a spus că ”imunitatea parlamentarilor nu este un privilegiu, fiind, în final, în beneficiul cetăţenilor”.

“Este dreptul constituţional al Parlamentului să decidă în cazul unor astfel de solicitări din partea justiţiei pentru că în spaţiul public nu o singură dată în ultima vreme şi astăzi am văzut diverse comentarii legate de imunitate. Imunitatea nu este un privilegiu, imunitatea care este acordată parlamentarilor este, în final, în beneficiul cetăţenilor pentru că cei care sunt în Parlament au obligaţia şi responsabilitatea să reprezinte interesele cetăţenilor în Parlament, prin urmare, în momentul în care unui parlamentar i se ridică imunitatea, nu este el, în primul rând cel care este afectat, ci cetăţenii care sunt lipsiţi de reprezentarea necesară”, a declarat Tăriceanu.

De asemenea, Tăriceanu, a mai spus că îşi menţine intenţia de formare a unei comisii de evaluare a democraţiei şi a statului de drept de către Parlament, a cărei finalitate este formularea de recomandări de modificare a legislaţiei, iar propunerea scrisă urmează să fie trimisă şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

Membrii comisiei vor fi desemnaţi de partide, după un principiu de reprezentativitate, însă comisia nu trebuie să aibă zeci de membri, a mai spus preşedintele Senatului.

“Îmi menţin intenţia de a constitui această comisie pentru evaluarea progreselor democratice într-o ţară, nu este o noutate în România. Este o practică a Consiliului Europei. (…) La nivelul Consiliului Europei au funcţionat astfel de metode de evaluare, sunt nu mai puţin de 23 de criterii de evaluare a progreselor democratice într-o ţară, deci de evaluare a democraţiei şi a statului de drept, cum i-am spus eu. Sigur că putem să ne inspirăm din această practică europeană şi să facem acelaşi lucru în România şi nu cred că există instituţie mai potrivită decât instituţia reprezentativă a democraţiei, adică Parlamentul, care să facă acest lucru”, a declarat Tăriceanu.