Trei sibieni, între care doi elevi de 14 și 15 ani, au ucis un om al străzii ”de plictiseală”

Tribunalul Sibiu a încuviințat rechizitoriul prin care procurorii au trimis în judecată trei sibieni, dintre care doi minori, pentru infracțiunea de omor. Într-o noapte de la începutul lui octombrie, cei trei au bătut mai mulți oameni ai străzii „de plictiseală”. Unul dintre cei crunt bătuți a murit, între timp, scrie turnulsfatului.ro

Cei acuzați sunt Lorandino Berchi, sibian angajat al unui lanț de supermarket-uri și cu antecedente penale din vremea când era minor, și doi elevi – unul din Sibiu, iar altul din Orlat – de 14 și, respectiv, 15 ani, ambii fără antecedente penale.

Cei trei au recunoscut, în fața procurorilor, comiterea faptei „şi au descris detaliat modul de săvârşire”. Au fost trimiși în judecată în 21 noiembrie 2023, iar în data de 3 ianuarie 2024, Tribunalul Sibiu a constatat legalitatea rechizitoriului, urmând să înceapă judecata pe fond.

În afară de dosarul în care sunt acuzați de omor, cei trei tineri, aflați acum în arest preventiv, sunt urmăriți penal și într-un al doilea dosar disjuns, pentru lovire și alte violențe împotriva altor trei oameni ai străzii. Unul dintre aceștia, care a reușit să fugă după primele bătăi, este martor în dosarul de omor.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed