Tudose pune accent pe relația cu Bruxelles și cere demiterea miniștrilor certați cu legea

Premierul a ținut să spună că nu poate să nu fie alături de colegii săi din Guvern „care sunt azi într-un anumit tip de stres”, dar percepția de la Bruxelles diferă de cea de la noi, astfel că va trebui să se impună ca șef al Guvernului pentru a duce programul de guvernare la final.

 

„Trebuie să înțeleagă toată lumea că cea mai mare problemă pe care o avem acum este ca actul de guvernare să se desfășoare normal, să ducem programul de guvernare la capăt, iar un element important în acest program este atragerea de fonduri europene. Dat fiind faptul că cele două colege (Sevil Shhaideh și Rovana Plumb – n.r.) sunt exact pe zona aceasta de relație cu Bruxelles, de aici apare problema. Am o părere personală și o impunere ca șef al Guvernului”, a afirmat Mihai Tudose.

 

 

În acest timp, în PSD se conturează două tabere: cea care îl susține pe Liviu Dragnea și cea care este de partea lui Mihai Tudose. Ele au devenit vizibile deja prin oamenii vocali ai social-democraților.

 

Deputatul Liviu Pleșoianu califică în termeni foarte duri temele care se află pe lista Comitetului Executiv al partidului. El susține că, joi, PSD se va afla în următoarele situații: ori va adopta o declarație de independență, ori se va afla în ziua marii rușini din PSD, ziua în care electoratul PSD va fi trădat, ziua în care PSD va fi capitulat în fața noii securități, ziua în care PSD poate deveni oficial noul USR. Deputatul susține că un vot în favoarea remanierii miniștrilor „penali” e o palmă peste obrazul celor care au votat PSD.

 

„Sper ca premierul Mihai Tudose să revină la altă gândire decât cea pe care a exprimat-o, pentru că, altfel, domnia sa își încheie propria carieră politică”, a spus Pleșoianu.

 

 

Președintele executiv al PSD, Niculae Bădălau, care până de curând îl susținea pe Dragnea și care s-a exprimat public împotriva numirii lui Tudose în fruntea Guvernului, pare că a schimbat tabăra. El a spus că va exista o remaniere dacă premierul consideră că este necesar. Bădălau a mai declarat că Tudose este „bărbat” și că nu se joacă cu guvernarea, fiind „un om extrem de serios și un premier foarte bun”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed