Va fi sau nu Klaus Iohannis șef al Consiliului European? Ce spune premierul Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis despre funcţia de preşedinte al Consiliului European care ar putea reveni României, şeful Executivului precizând că este o şansă reală, pentru că avem un culoar bun, iar Iohannis ar putea prelua această poziţie în luna mai.

Premierul a mai arătat că el face propunerea de comisar european şi că ţara noastră nu poate avea acelaşi portofoliu de comisar ca cel deţinut în prezent, pe Transporturi.

Premierul a arătat că există o şansă reală de a prelua şefia Consiliului European, pentru că avem un culoar foarte bun. Şeful Executivului a spus că a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis despre această temă.

Şeful statului ar putea să preia funcţia de preşedinte al Consiliului European în luna mai, iar atunci ar trebui să îşi dea şi demisia din funcţie. De altfel, preşedintele ar urma să meargă săptămâna viitoare în Parlamentul European.

Premierul a precizat că potrivit atribuţiilor, el numeşte comisarul european, România urmând să preia alt portofoliu faţă de cel actual, pe Transporturi, deţinut de Adina Vălean.

Conform unor informaţii apărute în spaţiul public, în PNL a fost discutată varianta în care funcţia de preşedinte al Consiliului European ar putea fi preluată de preşedintele Klaus Iohannis, actualul ocupant, Charles Michel, anunţându-şi intenţia de a candida pentru Parlamentul European. În acest caz, ar urma o demisie a preşedintelui Iohannis, în luna iunie, înainte de încheierea mandatului la Cotroceni, iar, conform Constituţiei, postul ar fi ocupat, interimar, de preşedintele Senatului, liderul liberal Nicolae Ciucă.

viewscnt

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed