VESTE total neplăcută pentru bucureștenii care călătoresc cu metroul
Publicat la 24.08.2018, 13:14:08
Ministrul Transporturilor, Lucian Șova s-a întâlnit cu liderii sindicatului Unitatea Sindicatul Liber Metrou (USLM), după acţiunile de pichetare organizate în cursul săptămânii în faţa ministerului.
Conform solicitării sindicatului s-a avut în vedere dezbaterea şi analizarea revendicărilor înaintate de USLM pentru care conducerea ministerului Transporturilor şi-a manifestat permanent în cadrul discuţiilor de până acum întreaga disponibilitate. "Reprezentanţii USLM au cerut suplimentar faţă de adresele înaintate la minister, întocmirea unui document oficial referitor la poziţia ministerului faţă de revendicările organizaţiei sindicale. În acest context, ministrul Transporturilor, Lucian Șova, le-a cerut liderilor sindicali să formuleze o solicitare în acest sens. Potrivit Legii nr.62/2011 a Dialogului Social, pentru întrunirea Comisiei de Dialog Social este necesară convocarea tuturor membrilor, respectiv a reprezentanţilor confederaţiilor sindicale şi patronale, reprezentative la nivel naţional. În acest context, reprezentanţii USLM nu au dorit continuarea discuţiilor", potrivit Ministerului Transporturilor.
Articolul integral pe CAPITAL
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
BVB în săptămâna 17-21 august 2026: Electrica în avangarda creșterilor, pe fondul volatilității energetice
Piețe financiare
Curs BNR valabil 22 august 2026: 1 euro = 5.2581 lei. Leul a slăbit toată săptămâna
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul Proprietatea a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
