Viorica Dăncilă, LOVITURĂ pentru Liviu Dragnea!

Premierul vrea să ştie cum s-au cheltuit banii, cum s-au semnat toate contractele şi care au fost rezultatele. Toate acestea se întâmplă în contextul în care partidul încasează o subvenţie uriaşă, iar mulţi lideri din teritoriu sunt nemulţumiţi de felul în care s-au împărţit fondurile.

 

Surse din PSD au declarat pentru jurnalistul Cristian Andrei de la Europa Liberă că Viorica Dăncilă a anunțat că vrea un audit financiar în PSD. Fostul trezorier, Mircea Drăghici, a făcut săptămâna trecută o prezentare a cheltuielilor pe fiecare lună din acest an, dar și din campania electorală.

 

Viorica Dăncilă vrea să afle ce s-a întâmplat în mandatul lui Liviu Dragnea pe partea financiară și vrea ca niște profesioniști să verifice modul în care Liviu Dragnea a cheltuit banii în timpul în care a fost șef al PSD. Trezorierul său, Mircea Drăghici, este un personaj controversat. Pe numele său a fost deschisă o anchetă DNA legată de felul în care acesta a cheltuit banii partidului. Și nu e vorba despre orice fel de bani, ci chiar de subvenția venită de la stat – fonduri consistente pe care statul le plătește partidelor în fiecare lună.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed