Viorica Dăncilă SE ÎNTOARCE: S-a plictisit de viața fără job

„Declarațiile Ralucăi Turcan și ale ministrului Muncii, Violeta Alexandru, privind creșterea vârstei de pensionare la 70 de ani sunt pur și simplu aberante, în condițiile în care speranța de viață în România este de 75 de ani. Guvernul își mai arată o dată uriașul dispreț pe care îl poartă vârstnicilor și pensionarilor, cărora insistă să le refuze dreptul la o viață liniștită și la pensia pentru care au cotizat în timpul anilor de muncă.

Doamna ministru, nu puteți forța oamenii să muncească până la 70 de ani doar ca să nu mai fie nevoie să le plătiți pensiile! Pensia este un drept, nu o pomană, doamna ministru. Ați arătat încă o dată că nu cunoașteți realitățile din societatea românească și că nu vă pasă câtuși de puțin de oameni!”, a scris Viorica Dăncilă.

Raluca Turcan a declarat, miercuri, că există un proiect care prevede posibilitatea angajaților să opteze pentru a lucra până la vârsta de 70 de ani, dar a apreciat că România nu este pregătită pentru acest lucru.

Premierul Ludovic Orban afirma în luna decembrie că nu există la Ministerul Muncii niciun proiect care să prevadă creșterea vârstei de pensionare. Acesta mai preciza atunci că vârsta de pensionare va rămâne la 65 de ani, iar persoanelor trebuie să li se permită să lucreze după această vârstă dacă doresc acest lucru.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed