După ce s-a întâlnit cu Ponta, Ţiriac anunţă: „Le e frică la toţi. Îi duce la DNA”

Fostul tenismen a spus, într-o conferinţă de presă, că pe terenurile de fotbal pe care le-a construit la fosta fabrică Granitul din Capitală nu vin elevi de la şcolile din zonă pentru că Ministerul Educaţiei le interzice acestora să iasă din unităţile de învăţământ.

„La Granitul am făcut un teren de fotbal, am făcut şi artificial. Am 16 şcoli împrejur, între 5 şi 10 minute de mers, şi nu vine niciuna să-şi facă orele acolo pentru că e interzis de minister să iasă din şcoală. Vin şcoli de juniori şi de pitici, dar private, nu şcolile pentru care am făcut baza. Şi atunci am zis să bat la uşă, cui să bat, domnului prim-ministru. M-a primit a doua zi când a venit din Turcia, nici nu ştiam că are probleme. Şi i-am spus: «Domnule prim-ministru, nu vă supăraţi, daţi-mi pe cineva de la dumneavoastră să mă duc la fonduri europene. Pentru că, dacă îmi dă nişte bani, în loc să fac unul, fac trei. Promit că nu le duc la Monte Carlo, le las aici». Şi el zice tristeţea pe care o avem astăzi: «Domnule Ţiriac, nu am pe cine. Le e frică la toţi. Le e frică să spună şi da şi nu şi să sufle, pentru că îi duce la DNA». Şi atunci vă întreb ce fel de societate este asta şi unde ne ducem?”, a declarat Ion Ţiriac.

 

mai multe, pe MEDIAFAX

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed