E oficial: 15 milioane de lei de la Primărie pentru Catedrala Mântuirii Neamului

„Vă rog să votaţi acordarea acestui sprijin financiar deoarece e mai mult decât o biserică. Propun să dăm banii deoarece acest ansambul va avea în componenţă o şcoală, o cantină socială, o sală de spectacole cu muzică sacră. La următoarea şedintă voi prezenta un plan de investiţii pentru spitale, care va presupune acordarea mult mai multor bani decât dăm acum pentru Catedrală”, a declarat înaintea votului Gabriela Firea.

 

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a propus modificarea Bugetului General al Bucureştiului şi acordarea unui sprijin financiar de 15 milioane de lei Patriarhiei Române, pentru continuarea lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului, propunerea fiind avizată de consilierii generali.

 

La şedinţa consiliului a venit şi un consilier patriarhal pentru a susţine cererea de finanţare.

 

„Avem nevoie de banii aceştia pentru că, fără sprijinul dumneavoastră, nu vom mai putea continua lucrările. Guvernul ne-a îndemnat să ne indreptăm spre primării. Dacă nu vom primi acest ajutor financiar, generaţia noastră va fi una a eşecului”, a spus Nicolae Crîngaşu, consilier patriarhal pentru ridicarea Catedralei Mantuirii Neamului.

 

Consilierii au votat şi în favoarea acordării altor 4,5 milioane de lei pentru Mănăstirea Antim.

 

Joi dimineaţa, consilierii PNL din Consiliul General al Municipiului Bucureşti au anunţat că vor vota împotriva rectificării bugetului Capitalei care prevedea acordarea sumei de 15 milioane de lei pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului.

 

 

„Doamna Firea nu are o viziune pentru interesele Bucureştiului. M-aş fi aşteptat ca după o campanie electorală în care îţi prezinţi viziunea în două luni să ai timp să vii cu o propunere coerentă pentru dezvoltarea Bucureştiului. Nu se întâmplă acest lucru şi ne aflăm astăzi în faţa unei noi propuneri de modificare bugetară făcută pe genunchi de doamna Firea motiv pentru care noi nu vom vota”, a declarat purtătorul de cuvânt al consilierilor liberali din CGMB, Ciprian Ciucu.

 

Acesta a mai spus că alocarea sumei de 15 milioane de lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului are la bază o scrisoare a Patriarhului Daniel, nefundamentată şi pe care consilierii PNL nu au văzut-o.

„Noi nu suntem împotriva bisericii sau a finalizării proiectului Catedralei Mântuirii Neamului. Consilierii PNL au votat deja anul acesta alocarea a două milioane de lei din bugetul Bucureştiului către acest proiect. Considerăm că bucureştenii deja au contribuit suficient pe anul în curs la acest proiect şi în consecinţă nimeni nu poate spune că bucureştenii nu au contribuit mai ales că nu este primul an, s-a întâmplat şi anul trecut totalizând până acum numai de la bugetul Bucureştiului undeva sub 10 milioane de euro din 2011 până astăzi fără să mai adaug şi sumele cu care au contribuit sectoarele”, a mai afirmat Ciucu.

Totodată, Ciucu a cerut Patriarhiei să estimeze necesarul de fonduri pentru finalizarea proiectului Catedralei Mântuirii Neamului.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed