Informat și descurcăreț. George Maior, mai bine plătit ca profesor decât ca șef al SRI

Proptit în funcția de șef al Serviciului Român de Informații, George Cristian Maior a profitat din plin de faptul că România nu prezintă foarte mare interes pentru celulele islamiste. „Teroriști“ gen grenadierul Ciupercescu sau omul cu butelia de la Vaslui, ori reprezentanții de extremă dreapta din Transilvania puteau fi soluționați de eșalonul 3 și 4 al SRI. Dar atunci, cu ce se ocupa eșalonul unu și doi? Păi s-a văzut foarte clar. Coordonau acțiunile binomului. Documentele parafate consfințesc această înțelegere. Mandatele de siguranță națională, prelungite câteodată și ani de zile, aveau să se transforme ulterior în dosare la DNA. Sprijinul nemijlocit a venit din partea lui Traian Băsescu, cel care a introdus în strategia de apărare a țării corupția ca punct nevralgic și trebuia tratat ca atare de instituțiile statului.

 

Formarea viitorilor ofițeri în cadrul Academiei Naționale de Informații trebuia făcută în litera și în spiritul legii, și nu în litera și în spiritul cooperării politice și a înțelegerilor dintre Parchet și SRI. Așa se face că ofițerii de informații erau calați pe dosare de siguranță națională ale unor politicieni.

 

Vezi mai departe în COTIDIANUL.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed