Laura Codruța Kovesi: Mă îndoiesc de buna credință a ministrului Justiției

„De ce trebuie făcute aceste modificări la Codul Penal în mod netransparent prin ordonanță de urgență? De ce nu s-a comunicat?”, s-a întrebat șefa DNA.

Kovesi a precizat că nu a discutat cu președintele Klaus Iohannis despre aceste lucruri, dar că a vorbit cu ministrul Justiției.

”Nu am avut o discuție pe acest subiect cu președintele. Am avut o discuție cu ministrul Justiției, ocazie cu care domnul ministru a promis că orice modificare se va face va fi discutată în sistem. Văd că și-a încălcat această promisiune. Mă așteptam.”, a declarat Kovesi.

Șefa DNA crede că, deocamdată, nu se impune o modificare a Codului Penal.

”Să vedem în ce sens se clarifică. Practica este unitară și este foarte clară și decizia CCR. Nu văd ce ar putea fi clarificat. Mă îndoiesc că este de bună credință (n.r. ministrul Justiției, Florin Iordache). Dacă este o clarificare de ce se lucrează în secret, de ce se lucrează noaptea? De ce nu este o procedură transparentă?”, s-a mai întrebat șefa DNA.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed