Johnny Răducanu ar fi fost mândru de nepotul său! Noul album al lui Michael Crețu se găsește în întreaga lume

Pe numele său artistic Michael Crețu ( fără vreo legătură cu muzicianul german de origine română ce a făcut din Enigma una din formațiile cunoscute la nivel mondial), artistul a reușit ce și-ar fi dorit unchiul său, totodată nașul său de botez, Johnny Răducanu. Să ducă muzica românescă peste granițele țării. Nu la nivel european, așa cum și-a propus inițial, ci mondial.

Discul ”The Bizantyum Connction” a fost lansat de o populară casă de discuri britanică, românul fiind stabilit la Manchester, Marea Britanie.

Fondatorul Uber, Travis Kalanick și-a tras iubită vedetă Victoria’s Secret /FOTO

 ”Acest dublu CD de contrabass îl dedic lui Johnny Răducanu, familiei, fiicei mele, Sofia, și fondatorul școlii românești de contrabass Iosif Prunner, probabil cel mai virtuoz al tuturor timpurilor”, ne spune  româno-britanicul Michael Crețu care a venit personal de multe ori la Brăila, orașul unde s-a născut tatăl său și Johnny Răducanu (care s-a stins din viață pe 19 septembrie 2011), pentru a comemora numele acestuia, încercând să fie nelipsit de la festivalul ce-i poartă numele.

Absolvent al Conservatorului din București și bursier la Royal Northern College din Manchester (avându-l profesor pe Duncan McTier, unul din cei mai cunoscuți contrabasiști de muzică clasică din lume), Michael Crețu a început să cânt la contrabas -instrumentul cu care a debutat și Johnny Răducanu- de la vârsta de 12 ani. La 19 ani a fost primit în Orchestra Națională Radio.

Brăila este locul unde a început povestea muzicală a lui Johnny Răducanu (pe numele său Răducan Crețu) și a fraților săi, inclusiv a tatălui lui Mihai Crețu, pianistul Dumitru Mitică Crețu.

Johnny Răducanu și fratele acestuia, pianistul Dumitru Crețu, tatăl lui Mihai ”Michael” Crețu

Din vedetă adulată în lumea muzicală, Simona Secrier a devenit salariată ”A trebuit să mă reorientez. Am luat totul de la 0”

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed