Icoana serviciilor financiare românești, Big4-ul este ca tricoul din reclama cu Ariel – imaculat de alb.

Dar în spatele reclamei, situația stă precum în proverbul românesc:

„Afară vopsit gardul, înăuntru…leopardul.”

În lumina cazului City Insurance abordat săptămâna trecută, trecem azi la analiza cazului Wirecard (vedeta fintech a Germaniei) – arhicunoscut peste hotare, și prea puțin comentat pe meleagurile mioritice.

La un simplu search pe Google despre acest subiect, vom găsi informații majoritatea în limba engleză – adică mai pe românește, articole scrise de alții – din afara țării.

Deci un subiect ce a circulat worlwide (din Africa de Sud și până în US), fiind vorba de o fraudă de aproximativ 2 miliarde EUR realizată sub „atenta” supraveghere a Big4-ului, nu a meritat atenția presei de „elită” din România.

Probabil nu a reprezentat un subiect atât de important…

Probabil că mai important pentru presa de „elită” din România este CASH-ul pe care îl primesc la finalul lunii în schimbul tăcerii de „aur”.

„Aur” plătit de multinaționale, și rostogolind algoritmul, de consumatorii finali – adică cetățenii României, fie că vor, fie că nu vor.

Pentru că, din păcate, în România, încă funcționează sistemul ceaușist – deghizat de această dată sub o altă denumire – a multinaționalelor.

Monopolul multinaționalelor pe piața românească pornește de la un procent bolnav din PIB (peste 40%) și se termină cu monopolul presei.

Articolul integral pe sfin.ro