Pe ce dată pică Sfântul Nicolae în 2022

Pe ce dată pică Sfântul Nicolae în 2022? Sfântul Nicolae este unul dintre cei mai importanți sfinți din calendarul ortodox.

El este considerat ocrotitorul copiilor, iar acesta este și motivul pentru care de Sfântul Nicolae, cei mici primesc cadouri în ghetuțe.

Pe ce dată pică Sfântul Nicolae în 2022

Sărbătoarea Sfântului Nicolae este marcată cu cruce roșie în calendar, însă fiindcă pică în Postul Crăciunului se dă dezlegare la pește, ulei și vin.

În fiecare an, Sfântul Nicolae este sărbători la aceeași dată, 6 decembrie.

Pe ce dată pică Sfântul Nicolae în 2022

Tradiția populară spune că Sfântul Nicolae este al doilea sfânt facut de Dumnezeu, care stă alături de Părintele ceresc, în stânga lui, relatează traditii-superstiții.ro.

De asemena, în anusul sărbătorii Sfântului Nicolae, copiii își curăță ghetuțele și le lasă la ușă pentru ca Moș Nicolae să le pună daruri în ele. Însă, dacă copiii nu au fost cuminți, în loc de daruri, Moș Nicolae le va lăsa o nuielușă.

În noaptea de Sf. Nicolae se pun daruri în ghetuțe ca să amintească de faptele de milostenie ale sfântului, care a lăsat bani la poartă, unui tată care voia să își vândă fetele, fiindcă era prea sărac ca să le crească.

Pe ce dată pică Sfântul Nicolae în 2022

La sate pe de altă parte, se obișnuiește ca în ziua Sfântului Nicolae, feciorii să se organizeze în cete și să-și aleagă gazda unde vor merge pentru repetițiile colindelor de Crăciun și de Anul Nou.

Se crede că Sfântul Nicolae te ferește de boli, sărăcie și situații critice, așa cum a făcut cu fetele sărmane sau cu marinarii feriți de la înec.
La sărbătoarea Sf. Nicolae se pun crenguțe de pomi fructiferi în apă, pentru a înflori până la Anul Nou, așa se poate afla dacă Noul An va fi roditor.
Se crede că în ajun de Sf Nicolae se deschid cerurile, iar preț de o secundă, Sfântul Nicolae poate fi văzut de-a dreapta Domnului, relatează calendarulortodox.ro.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed