CFR SA a semnat contractul pentru electrificarea şi modernizarea secţiunii Aleşd – Frontieră (Lotul 4) / Grindeanu: Continuăm dezvoltarea căilor ferate prin PNRR

”Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, reprezentantă de domnul Ion SIMU ALEXANDRU, Director General, şi Asocierea Webuild SPA – Impresa Pizzarotti & C SPA – Salcef SPA Cluj Napoca-Episcopia Bihor Lot 4, reprezentată de domnul Francesco BERNABE, au semnat miercuri, 7 decembrie 2022, în prezenţa Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii, domnul Sorin GRINDEANU, contractul în valoare de 2.416.850.365,99 lei, fără TVA, pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor pe secţiunea ALEŞD – FRONTIERĂ (LOTUL 4), aferentă obiectivului Electrificarea şi reabilitarea liniei de cale feratǎ Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor (166,2 km), pentru creşterea vitezei de circulaţie la 160 km/h pentru trenurile de călători şi 120 km/h pentru trenurile de marfă”, a anunţat, miercuri, CFR, într-un comunicat de presă. 

Potrivit companiei, Asocierea WEBUILD SPA – IMPRESA PIZZAROTTI&C SPA – SALCEF SPA va elabora proiectul tehnic şi va executa lucrările de electrificare şi modernizare a infrastructurii şi suprastructurii feroviare pentru viteza maximă de 160 km/h pe secţiunea ALEŞD – FRONTIERĂ, în lungime de 46,74 km.  

Ade asemenea, va realiza lucrări civile în staţiile Tileagd, Oradea Est, Oradea şi Episcopia Bihor, halta de mişcare Oşorhei, 4 puncte de oprire – Ţeţchea, Telechiu, Săbolciu şi Săcădat -, modernizarea lucrărilor de artă – 9 poduri şi 17 podeţe, reabilitarea a 6 pasaje inferioare, 2 pasaje inferioare noi, la Tileagd şi Oradea, sisteme automate de semnalizare la 17 de treceri la nivel cu calea ferată, lucrări specifice de exploatare feroviară, precum şi lucrări de semnalizare prin implementarea sistemului ERTMS (ETCS nivel 2 şi GSM-R) pe întregul traseu, inclusiv dublarea liniei pe 18 km. 

În plus, în cadrul lucrărilor aferente secţiunii ALEŞD – FRONTIERĂ sunt incluse mai multe obiective de utilitate publică şi feroviară, între care: 

7 pasarele pietonale în staţiile CF Tileagd, Episcopia Bihor, Hm Oşorhei şi în punctele de oprire Ţeţchea, Telechiu, Săbolciu şi Săcădat 

clădire nouă de călători în staţia Oradea Est; 

reabilitarea pasajului pietonal subteran din staţia Oradea; 

panouri fonoabsorbante pe o lungime totală de 20,515 km; 

Durata de implementare a contractului, în valoare de 2,41 miliarde lei, fără TVA, este de 42 de luni, din care 6 luni pentru proiectare şi 36 de luni pentru execuţia lucrărilor. 

La rândul său, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a transmis că dezvoltarea căilor ferate continuă prin PNRR.  

Linia de cale ferată Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor – Frontieră beneficiază de finanţare în cadrul PNRR, fiind, de asemenea, inclusă în Planul investiţional pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare pentru perioada 2020 – 2030 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed