Acuzaţia de înaltă trădare e o simplă sperietoare. De ce nu-l poate suspenda PSD pe Iohannis

Ca să-l suspende pe Klaus Iohannis pentru înaltă trădare, PSD are nevoie de o majoritate de două treimi, adică de voturile UDMR, însă maghiarii resping ferm planul ticluit de Liviu Dragnea, susţin surse politice pentru „Adevărul“. În plus Tăriceanu ar fi de acord numai dacă Dragnea i-ar promite postul de candidat comun al coaliţiei PSD-ALDE la alegerile prezidenţiale de anul viitor Ultima ameninţare lansată de PSD la adresa preşedintelui Iohannis vizează acuzaţia de înaltă trădare. Potrivit Constituţiei, Parlamentul poate hotărî punerea sub acuzare a preşedintelui României, însă e nevoie de o majoritate de cel puţin două treimi. Aritmetica parlamentară arată că PSD şi ALDE nu pot strânge o majoritate atât de lejeră nici măcar cu ajutorul minorităţilor naţionale, care, în mare parte, votează cu Puterea. Aşadar, PSD are nevoie de sprijinul UDMR, însă, potrivit unor surse politice, maghiarii sunt de partea preşedintelui, în condiţiile în care Klaus Iohannis a fost votat într-o proporţie covârşitoare de electoratul maghiar la alegerile prezidenţiale din 2014.

Punerea sub acuzare pentru înaltă trădare ar atrage suspendarea imediată a preşedintelui, iar la Cotroceni ar ajunge Tăriceanu sau Dragnea ca interimari. În plus, PSD ar scăpa de referednumul pentru demiterea preşedintelui şi de campania electorală aferentă. Potrivit Constituţiei, în cazul în care Parlamentul votează punerea sub acuzare a preşedintelui şeful statului este suspendat de drept până la o decizie definitivă a instanţei. Numai că, fără UDMR, planul lui Dragnea rămâne o simplă sperietoare.

Articolul integral pe ADEVĂRUL

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed