Alexandru Piţurcă şi directorul ROMARM, puși sub control judiciar

Alexandru, fiul lui Victor Pițurcă, și Gabriel Țuțu, ROMARM, au fost plasați sub control judiciar, în dosarul măștilor neconforme, instrumentat de DNA.

Astfel, Tribunalul Bucureşti a respins cererea de arestare preventivă formulată de către procurorii DNA.

„Instanţa a dispus măsura alternativă, măsura de control judiciar”, a declarat avocatul lui Alexandru Piţurcă, Iancu Toader.

Ce acuzații i se aduc lui Alexandru Pițurcă

Fiul lui Victor Piţurcă, Alexandru, este acuzat de cumpărare de influenţă. Conform DNA, acesta ar fi acceptat condiţiile impuse de Gabriel Ţuţu, directorul ROMARM.

„Pe fondul pandemiei generate de virusul COVID – 19, în perioada 19.03.2020 – 10.04.2020, omul de afaceri ar fi acceptat, în mod direct, condiţiile impuse de inculpatul Ţuţu Gabriel în schimbul cărora acesta din urmă ar fi lăsat să se creadă că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul M.Ap.N. şi că îi va determina pe aceştia să încredinţeze direct şi fără proceduri publice contracte de furnizare produse de protecţie împotriva coronavirusului asocierii din care făcea parte şi societatea administrată de inculpat.

De asemenea, inculpatul Ţuţu Gabriel ar mai fi promis că îi va determina pe aceiaşi funcţionari să efectueze recepţia produselor respective, chiar dacă acestea erau neconforme şi să achite la timp facturile emise în acest sens”, informează DNA.

Şi Victor Piţurcă este cercetat în continuare sub control judiciar

Alexandru Piţurcă a fost reţinut, marţi, după mai multe ore de audieri la DNA, în dosarul achiziţiilor de măşti neconforme din pandemie. Procurorii au cerut arestarea sa preventivă.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed