ASF retrage autorizaţia de funcţionare a Euroins România şi constată starea de insolvenţă a societăţii

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a decis să retragă autorizația de funcționare a societății Euroins România, constatând indiciile stării de insolvență a companiei. Consiliul a mai hotărât promovarea de către ASF a unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment și numirea Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA) ca administrator interimar al societății, cu sarcina de a asigura administrarea și conducerea activității asigurătorului și adoptarea măsurilor  necesare pentru conservarea patrimoniului. Atribuțiile conducerii societății se suspendă de drept. Mandatul FGA încetează la numirea lichidatorului judiciar.

La data de 30.06.2022 societatea nu deține fonduri eligibile pentru acoperirea SCR, situație care se menține și la data de 30.09.2022. Pentru restabilirea cerinței de capital de solvabilitate (SCR) este nevoie de fonduri în cuantum la 2,19 miliarde lei, iar pentru acoperirea MCR fonduri în cuantum de 1,75 miliarde lei. Decizia retragerii autorizației a fost luată în condițiile în care situația Euroins România nu face fiabilă aplicarea unei proceduri de rezoluție.

Decizia Consiliului ASF se bazează  pe o amplă analiză a situației Euroins România. În acest sens, menționăm faptul că, începând cu anul 2020, Euroins a făcut obiectul unor acțiuni intense de control care au avut drept rezultat evidențierea situației reale a societății. Între februarie 2020 și ianuarie 2023, Autoritatea a aplicat Euroins 26 de sancțiuni, soldate cu amenzi totale de peste 16 milioane de lei, rezultate din 17 acțiuni de control. Toate sancțiunile aplicate de ASF societății Euroins România au fost confirmate, pe fond sau definitiv, de instanțele de judecată cărora societatea li s-a adresat în contestarea măsurilor.

Euroins, lider în RCA, sancționată foarte dur de ASF. Ce spunea despre firmă propriul evaluator, plătit chiar de Euroins?

Euroins România a fost sancționată dur de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) pentru că a încălcat, practic, majoritatea regulilor prevăzute de legislația RCA. Poate părea o decizie șocantă, dar nu este neapărat așa, având în vedere istoricul companiei, dar și ultima evaluare primită de la Fitch Ratings, companie plătită chiar de Euroins ale cărei concluzii au fost promovate de asigurător ca o mare victorie.

Euroins România anunța în noiembrie 2022 că Fitch Ratings, una dintre cele mai mari agenții de rating din lume i-a confirmat “poziția solidă”. Un comunicat de presă în acest sens făcea înconjurul presei. Și totuși, o privire mai atentă relevă că agenția avea rezerve serioase și că certifica, practic, volatilitatea asigurătorului și mai ales faptul că, înainte de măsurile începute de ASF în 2020 situația era cu adevărat proastă. Euroins România anunța că Fitch a modificat perspectiva grupului bulgar din care face parte, Euroins Insurance AD, din negativ în stabil. Uita însă să precizeze că aceeași agenție de rating menținea calificativul “B+”, care arată o capitalizare slabă. De menționat că Euroins România este principala afacere a Euroins Insurance AD și cea care influențează aproape integral ratingurile, având în poziția pe piața din România, dimensiunea acestei piețe și faptul că aduce mai bine de jumătate din subscrierile totale ale grupului. „Revizuirea perspectivei reflectă o stabilizarea a rezervelor și o tendință de îmbunătățire a modelului aplicat”, notează agenția, care precizează, în același timp, că ratingul arată un nivel slab al rezervelor și capitalizării.  Fitch se așteaptă ca nivelul de adecvare a rezervelor să se îmbunătățească  în continuare până la finalul acestui an și precizează că analiza sa se bazează pe datele de până la jumătatea lui 2022. „E nevoie de o perioadă mai lungă fără probleme cu rezervele pentru a proba stabilitatea companiei. Deficiențele din 2020 și 2021 au fost provocate și de prețurile foarte competitve de pe piața din România, dar și deficiențe ale pieței în calculul rezervei”, arăta Fitch.

Prin „prețuri competitive”, Fitch se referă la perioada în care City Insurance domina autoritar piața, practicând tarife cu mult sub concurență, fără a avea acoperire adecvată în rezerve, fapt demonstrat chiar de falimentul companiei. În asigurări, rezervele, în special cele de daună, reprezintă cel mai important indicator pentru stabilitatea unei companii. Ele sunt, în termeni simpli, garanția că societatea are capacitatea de a achita daunele înregistrate. „Euroins a raportat evoluții negative a rezervelor de daună, în principal din cauza Euroins România, în 2020 și 2021. Rezultatele consolidate din 2021 au inclusv o reealuarea a rezervelor pe 2020”, continuă Fitch.

Găsită lunar cu probleme, cel puțin în ultimii doi ani, de când controalele s-au întețit

Deși șefii știau că are probleme și e controlată la sânge, Euroins a fost găsită periodic cu abateri: întârzieri la plată, plăți parțiale, refuzul de a plăti daunele și de a furniza documente echipelor de control

Începând cu jumătatea anului 2022, Euroins a avut parte de un “tratament special” din zona autorităților, având în vedere că întâmpina deja probleme cu gestionarea dosarelor de daună și, din această cauză, i s-a impus un plan special de măsuri.  Începând cu anul 2020, ASF a început o perioadă de supraveghere intensă în toată piața asigurărilor. În cazul Euroins au fost acțiuni cu o frecvență mai mare decât media având în vedere că, așa cum am informat, societatea se află sub un plan de măsuri, cu scopul de a aduce în parametrii legali indicatorii de solvabilitate și lichiditate și de a îmbunătăți procedurile de gestionare a dosarelor de daună. Astfel, din 2020 și până în prezent, ASF a întreprins 17 acțiuni de control (periodic, inopinat și permanent) în urma cărora s-au aplicat 26 sancțiuni, cu amenzi în valoare totală de 16.059.898 lei, scrie Capital.

În unele cazuri au fost chiar probleme privind justificarea fondurilor necesare pentru a acoperi indicatorii de solvabilitate. Potrivit normelor europene Solvency II, transpuse și în legislația din România, o societate care nu respectă nivelurile adecvate de solvabilitate și nu își remediază deficitele în anumite termene prevăzute de lege ajunge să își piardă licența.  Rezervele reprezintă, în sistemul de asigurări, garanția că societatea are fondurile suficiente pentru a acoperi daunele asumate. Un nivel neadecvat al rezervelor și, implicit al indicatorilor de solvabilitate, relevă, astfel, că respectiva societate nu are capacitatea de a își onora obligațiile, pe termen lung.

Iată câteva dintre sancțiuni:

Februarie 2020: 500.000 de lei amendă– Proceduri daune neclar formulate; instrumentare dosar de daune neconformă și plată dosare de daune cu întârziere și fără plată suplimentară de penalități;  dosare daune cu rezervă constituită subevaluată față de pretenții rezultate din documente, inclusiv față de valoarea platită.

Septembrie 2020: 1,5 milioane lei amendă- calculare necorespunzatoare a celei mai bune estimari a rezervelor tehnice, nedetinerea de fonduri proprii eligibile care sa acopere SCR si MCR (nr. indicatorii de solvabilitate impuși de legislația Solvency II, care guvernează asigurările în toată Europa).

Ianuarie 2021- amendă 450.000 de lei- Nerespectarea prevederilor legale privind termenele de plata a despagubirilor

Februarie 2021- amendă 500.000 de lei- Nerespectarea prevederilor legale privind instrumentarea si termenele de plata a despagubirilor

Decembrie 2021- amendă 3.546.000 de lei- Neconstituire rezerve regim national si solvabilitate 2, evidenta neadecvata a dosarelor de daune,  nerespectarea prevederilor legale privind instrumentarea si termenele de plata a despagubirilor

Decembrie 2021- amendă 2.314.000 lei- Neprezentare a tuturor documentelor solicitate de  echipa de control

Martie 2022- amendă 2.398.700 lei- Înregistrare fonduri proprii neconforme, nedetinere de fonduri proprii

Septembrie 2022- amendă 1.023.200- Constituirea necorespunzatoare a rezervelor tehnice sub regimul national, nerespectarea principiului persoanei prudente in cazul investitiilor

Noiembrie 2022- amendă 422.600 – Constituirea necorespunzatoare a rezervelor tehnice sub regimul national

Ianuarie 2023- amendă 309.400 lei- plata despăgubirilor cu întârziere

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed