Asociaţia Pro Infrastructura: Avans bun pe Drumul Expres 12 Slatina Est-Coloneşti/ Stadiul fizic actual este de aproximativ 20% / Este perfect fezabil să circulăm până la sfârşitul lui 2023

„Avans bun pe DEx12 Slatina Est-Coloneşti. Contractul pentru cei 31,75 km a fost semnat cu UMB în 16.09.2020 pe suma de 670 milioane lei, prevăzând 12 luni de proiectare şi 24 de execuţie cu 10 ani garanţie”, au arătat reprezentanţii Pro Infrastructura, duminică, într-o postare pe Facebook.

Ei au adăugat că ordinul de începere a fost emis în 18 ianuarie 2021.

„Stadiul fizic actual este de aproximativ 20%. Cei de la UMB au kilometri întregi de terasamente aşternute, aproape toate podeţele gata şi stau foarte bine şi la capitolul structuri, multe având fundaţiile finalizate, altele fiind la nivel de elevaţii. Momentan termenul contractual de finalizare este în primul trimestru al anului 2024, dar este perfect fezabil să circulăm până la sfârşitul lui 2023, dacă ţinem cont de mobilizarea excelentă a antreprenorului şi de complexitatea redusă a lucrărilor”, au susţinut reprezentanţii Asociaţiei.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed