Au început! Liderii PSD vorbesc deja despre ANTICIPATE

Liderul organizaţiei judeţene PSD Constanţa, senatorul Felix Stroe, fost ministru, susţine că Guvernul Cîţu nu va rezista nici măcar până la sfârşitul anului 2021 și nu exclude varianta dizolvării Parlamentului.

 

Bucureștiul NU este pregătit pentru gerul siberian? Ce spune ministrul Energiei

 

 

„Nu cred că va rezista nici măcar până la sfârşitul anului 2021”, a declarat Stroe vineri, într-o conferinţă de presă, întrebat fiind dacă Guvernul Cîţu va rezista timp de 4 ani.

El nu exclude eventualitatea organizării unor alegeri anticipate.

„Eventualitatea alegerilor anticipate în sensul că, poate, alături de parlamentarii PSD, cei care nu s-au legat cu lanţul de scaunul din Parlament poate vor realiza dezastrul spre care se îndreaptă ţara cu această guvernare şi, la un moment dat, printr-o moţiune de cenzură, printr-o hotărâre, printr-un vot în Parlament, se va vota dizolvarea Parlamentului”, a declarat Stroe.

 

Apare o nouă LEGE. Mii de români vor fi pedepsiți dacă fac acest lucru

 

 

Despre o posibilă viitoare reeditare a alianţei PSD – PNL, liderul PSD Constanţa a răspuns că aceasta nu se va mai întâmpla vreodată.

Referitor la proiectul bugetului pentru 2021, preşedintele PSD Constanţa a spus că „bugetul arată groaznic, este un buget al reducerilor, al tăierilor, al austerităţii”.

Felix Stroe a precizat că parlamentarii social-democraţi vor aduce amendamente la respectivul proiect de lege, după consultarea organizaţiilor PSD din ţară.

„Vom aduce amendamente, am declanşat toate organizaţiile noastre locale, în toată ţara. Şi acum centralizăm propunerile pentru amendamente, dar vă spun că e posibil să apară surprize (…) şi de la USR, dar şi de la PNL, (…) surprize plăcute pentru unii, neplăcute pentru alţii. Adică plăcute pentru cetăţeni, adică să treacă amendamentele pe care le propune stânga”, a afirmat senatorul PSD.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed