Băncile din România îşi vând clienţii între ele

Sute de mii de clienţi ai băncilor din România s-au regăsit, anul acesta, în postura de a schimba creditorul sau, după caz, instituţia unde au ales să-şi ţină economiile, fără a avea această intenţie. Transferurile s-au petrecut în urma înţelegerilor între bănci din România. Cel mai recent caz este cel al clienţilor persoane fizice cu depozite la RBS care au trecut cu arme şi bagaje în portofoliul Unicredit Ţiriac.

 

Până la jumătatea lunii octombrie urmează ca şi clienţii cu credite la banca deţinute acum de statul britanic să treacă la instituţia de credit italiană. Este vorba despre peste 100.000 de clienţi. Mai devreme în acest an, alţi 150.000 de clienţi ai Citibank au trecut la Raiffeisen. Într-o tranzacţie mai specială, intermediată de Banca Naţională a României şi determinată de criza bancară din Cipru, clienţii cu depozite de peste 100.000 de euro la Bank of Cyprus au trecut la Marfin Bank. Într-o tranzacţie de dimensiuni mai mici, portofoliul ATE Bank a trecut, tot în acest an, la Piraeus Bank pentru ca, ulterior, banca grecească să vândă licenţa şi activele ATE către un investitor român.

 

Citeşte mai mult pe capital.ro

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed