Băsescu: Aştept de la Ariton nişte veşti bune despre întreruperea contractelor băieţilor deştepţi

„Ministrul Ariton este blamat de presă că nu vorbeşte. În schimb, din punct de vedere performanţe, a fost singurul ministru felicitat de Fond pentru paşii pe care i-a făcut în pregătirea procesului de restructurare a companiilor de stat şi a procesului de pregătire pentru organizarea concursurilor de manageri. Nu trebuie neapărat să vorbeşti dacă nu ţi-e ăsta felul. De la Ariton, care nu vorbeşte, sper să aflu şi nişte veşti bune că au început să întrerupă contracte ale băieţilor deştepţi. Vă aduceţi aminte că am cerut lucrul acesta şi în Guvernul Tăriceanu, şi în Guvernul Boc. Nu a reuşit nimeni. Totul este secret. Am impresia că Ariton o să reuşească, pe ici pe colo măcar”, a spus preşedintele.

 

El a ţinut să precizeze că nu îl laudă pe Ariton: „Şi nici nu m-am pregătit să-i fac vreo statuie. Vă pot spune că este un ministru care îşi face treaba, deşi nu vorbeşte”.

 

Preşedintele s-a referit şi la Valeriu Vreme, ca la un alt ministru care „nu vorbeşte” dar în timpul căruia, „se face raportarea a cinci situaţii electornic de către firme”, care nu mai sunt astfel nevoite să meargă la Circa Financiară.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed