Mihai Precup (AMEPIP): Suntem 100% hotărâţi să îndeplinim toate jaloanele din PNRR ce ţin de Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice

În acest context, Mihai Precup a reafirmat decizia instituîiei pe care o conduce de a îndeplini toate jaloanele din PNRR.

”Suntem 100% hotărâţi să îndeplinim toate jaloanele din PNRR ce ţin de Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice”, a precizat el.

”Precizările reprezentantului AMEPIP completează demersurile făcute de specialiştii Ministerului Proiectelor şi Fondurilor Europene şi diplomaţii de la reprezentanţa permanentă a României de la Bruxelles, pentru finalizarea procedurilor privind cererea 3 de plată din PNRR”, transmite instituţia.

„Agenţia este deplin operaţională, legea în baza căreia funcţionează este în vigoare şi se aplică;  astfel, două dintre condiţionalităţile PNRR privind AMEPIP sunt îndeplinite”, a precizat Mihai Precup, preşedintele AMEPIP.

El s-a declarat încrezptor că va fi îndepliit şi unul dintre cele mai dificile jaloane din PNRR, despre care a afirmat că derivă şi din procesul de aderare a ţării noastre la OCDE”, jalonul privind guvernanţa corporativă în companiile de stat. Acest obiectiv este îndeplinit pentru 25 dintre acestea,iar  pentru alte 72  procedura necesară a fost iniţiată şi este în derulare, au explicat experţii din AMEPIP.

Precup a menţionat şi condiţiile în care cei din sectorul privat ar putea face parte din consiliile de administraţie ale companiilor de stat.

”Pentru a atrage expertiză din sectorul privat ȋn consiliul de administraţie al companiilor de stat, pe pagina de internet a Agenţiei am publicat un formular electronic de ȋnscriere ȋn Corpul Administratorilor de Întreprinderi Publice, gestionat de către AMEPIP”, a precizat preşedintele AMEPIP.

Joi, în şedinţa de guvern, preşedintele AMEPIP a prezentat un raport care cuprinde, printre altele, măsurile îndeplinite şi în curs de îndeplinire pentru a închide condiţiile impuse prin PNRR, în directă corelaţie cu obligaţiile impuse de procesul aderării României la OCDE, precizează instituţia.

Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) a fost înfiinţată prin Hotărârea de Guvern 617/2023, ca răspuns la angajamentele României atât în faţa OECD, cât şi în faţa Comisiei Europene. Aproape 1.500 de companii de stat care se află, sub o formă sau alta, în subordinea Guvernului sau a Autorităţilor Publice Locale sunt monitorizate în termeni de indicatori de performanţă şi management de nou înfiinţata agenţie.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed