Boc: În aprilie-mai vom face analiza privind posibila indexare a pensiilor şi salariilor

Întrebat cum comentează declaraţia senatorului UDMR Cseke Attila privind revenirea salariilor şi pensiilor la nivelul anului 2010 începând cu primăvara lui 2012, Boc a arătat că în coaliţie s-a convenit deja asupra unui buget „prudent”, cu un deficit bugetar la nivelul de 1,9%. „Discuţiile în coaliţie sunt extrem de serioase şi de responsabile. Asupra proiectului de buget, ca şi concepţie generală, am convenit că în această formă va fi înaintat bugetul, în forma prudentă. Şi în martie, în aprilie-mai, vom face analiza necesară. Dacă va exista resursă economică, vom putea vorbi de o uşoară indexare a salariilor şi pensiilor (…) Dacă există posibilitate economică, acest lucru se va întâmpla în partea a doua a anului. Dacă nu, nu se va întâmpla acest lucru pentru că nu ai altă alternativă”, a declarat Boc la RRA.

 

Boc a arătat că o politica salarială prudentă a statului este nu numai în avantajul ţării, ci şi al coaliţiei de guvernământ. „Dacă ne repezim să aruncăm banii în pomeni electorale care nu au susţinere economică, ducem ţara în prăpastie. Într-un an electoral, ar fi ideal pentru un politician să crească pensii, salarii, dar ne interesează ca ţara să rămână stabilă în actuala furtună economică. Tot actuala coaliţie va conduce ţara după 2012, aşa că nu are voie la derapaje de niciun fel”, a afirmat premierul.

 

El a apreciat că eventuale creşteri de salarii şi pensii fără fudament economic solid va face ca România să se afle într-o situaţie cu atât mai delicată cu cât neaparteneţa la zona euro face improbabil un ajutor din partea celorlalte ţări din Uniunea Europeană. „Vreţi ca inflaţia să o ia razna? Vreţi să dublăm cursul euro-leu? Acolo ajungem dacă luăm piciorul de pe frâna responsabilităţii, ajungem în derapaje economice majore şi va trebuie să stăm cu mâna întinsă să ne salveze cineva. Dacă ne va salva, pentru că nu suntem în zona euro…”, a spus Emil Boc.

 

Fostul ministru al Sănătăţii Cseke Attila a declarat vineri, la Oradea, că senatorii UDMR vor cere Guvernului şi coaliţiei să analizeze posibilitatea revenirii salariilor din sistemul administra?iei publice la nivelul celor din iunie 2010 începând din primăvara anului viitor.

 

Senatorii UDMR s-au întâlnit vineri, la Oradea, în cadrul unei ?edin?e extraordinare de grup, ale cărei concluzii au fost prezentate într-o conferin?ă de presă la sediul UDMR Bihor. La reuniune, la care ar fi trebuit să ajungă ?i Verestoy Attila, Marko Bela ?i Frunda Gyorgy, au luat parte şase dintre cei nouă senatori ai Uniunii, care au adoptat o declara?ie prin care î?i expun punctul de vedere legat de proiectul bugetului de stat, de modificările la legea electorală, precum ?i de problema descentralizării, transmite corespondentul NewsIn.

 

În ceea ce prive?te bugetul pe 2012, senatorii UDMR sus?in necesitatea ca bugetul alocat unor domenii precum sănătatea, cultura ?i educa?ia să fie „pe măsura necesită?ilor”. De asemenea, ei vor să solicite Guvernului să analizeze posibilitatea ca salariile din administraţia publică să revină din primăvara anului viitor la nivelul din iunie 2010.

 

„Este, de asemenea, necesar ca bugetul alocat administra?iilor locale ?i jude?ene să se men?ină ?i în 2012 cel pu?in la nivelul alocărilor din 2011, pentru a se asigura func?ionarea echilibrată a autorită?ilor locale. În plus, vom solicita Guvernului ?i coali?iei să se analizeze posibilitatea ca, din primăvara anului viitor, să revină salariile din sistemul administra?iei publice la nivelul celor din iunie 2010”, a mai declarat Cseke Attila.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed