BODE, promisiuni pentru un mare oraș: pasaje feroviare, 160 km/oră pentru trenuri, sens giratoriu suspendat

”Am prezentat un portofoliu de proiecte care vizează dezvoltarea infrastructurii de transportrui rutier şi feroviar din regiunea de Vest în general şi în special din judeţul Timiş. Vom avea o activitate similară la Arad, unde vom prezenta  proiectele de dezvoltare a infrastructurii de transporturi rutier şi feroviar din judeţul Arad. S-a încheiat şi un protocol, între Primăria Timişoara pe de-o parte şi CFR pe de altă parte. Am spus care este motivul pentru care a fost nevoie de  încheierea acestui protocol de colaborare şi susţinere a implementării proiectului important de modernizare de cale ferată Caransebeş – Timişoara – Arad. Sunt 35 de kilometri pe raza judeţului Timiş, 28 pe raza administrativă a judeţului Arad. Am semnat în urmă cu două luni un protocol identic cu Primăria Cluj – Napoca şi Primăria Oradea pentru modernizarea liniei de cale ferată Cluj – Oradea – Episcopia Bihorului. În câteva luni a semnat avize, acorduri, avize de mediu, s-au obţinut şi noi, undeva, prin luna septembrie vom scoate la licitaţie proiectare şi execuţie acest obiectiv în valoare de peste 7,5 miliarde de lei. 166 km, modernizat. Sunt convins că semnarea acestui protocol va duce la o claborare mai bună între cele două instituţii”, a declarat Lucian Bode.

Calea ferată Caransebeş – Timişoara – Arad care va fi reabilitată, cuprinde două loturi, în Timis. Primul este Timişoara Est – Ronaţ Triaj (13,86km), segment estimat la 1 409 000 000 lei, iar al doilea lot este Ronaţ Triaj – Orţşoara – Arad (22 km), segment estimat la 2.483.000 000 lei.

Acum, trenurile circulă cu 100 – 120 km/h pe aici, iar după reabilitarea liniei se prevede că garniturile feroviare vor circula cu 160 km/h.

Pe lângă reabilitarea acestei căi ferate, un alt proiect feroviar pentru Timiş este reabilitarea clădirii Gării de Nord, respectiv realizarea conexiunii feroviare cu Aeroportul Timişoara unde deocamdată se vorbeşte de studii de prefezabilitate şi studii de fezabilitate, estimate la un milion de lei fără TVA.

Tot la capitolul planuri de viitor se înscriu pasajul peste liniile ferate pe strada Gheorghe Adam unde va fi reamenajată şi staţia de tramvai, celebrul pasaj suspendat de pe strada Baader şi un pasaj de legătură între străzile Comoarei şi Radu de la Afumaţi.

De asemenea, în planurile Ministerului Transporturilor se mai află un pasaj feroviar pe DN6, în zona Ronaţ. Ministerul Transporturilor mai are în plan realizarea unei halte de călatori, Timişoara Centru, care se va regăsi pe Calea Aradului.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed