Butunoiu: Noul Cod al Muncii va creşte productivitatea

George Butunoiu spune că noul Cod al Muncii va influenţa în mod pozitiv angajările în economie, condiţiile de muncă şi nivelul salarial.

„Dacă există o legătură directă între productivitate şi rezultate, şi angajatorii pot să facă legătura asta, atunci angajaţii buni au de câştigat pentru că vor primi bani mai mulţi şi condiţii mai bune”, a explicat George Butunoiu.
Expertul spune că noua legislaţiei va permite negocierea condiţiilor de muncă între angajat şi angajator, atît în ceea ce priveşte programul cât şi durata contractului. Şi statul va avea de câştigat pentru că, odată cu aplicarea noilor prevederi, scăderea evaziunii şi creşterea productivităţiimuncii vor aduce mai mulţi bani la buget. Specialiştii în HR remarcă şi punctele slabe ale noii legislaţii – extinderea perioadei de probă sau
creşterea la 3 ani a duratei contractelor de muncă pe perioadă determinată.
„Trebuie să existe o negociere între patronat şi sindicate. Excluderea contractului colectiv de muncă, practic duce la excluderea sindicatului şi acest lucru nu este bine, pentru ca într-adevar acest lucru poate duce la abuzuri din partea angajatorului”,este de părere Daniel Necefor, expert în resurse umane.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed