BVB aşteaptă startul programului de privatizare (VIDEO)

Conducerea Bursei de Valori Bucureşti consideră că lansarea programului de privatizare este una din deciziile pozitive majore de care economia românească are nevoie pentru ieşirea din criză şi va avea un efect benefic asupra întregii economii. Piaţa de capital oferă cea mai eficientă şi transparentă metodă de privatizare folosită cu mare succes şi de alte ţări, se arată într-un comunicat al Bursei.

Evenimentul va atrage noi investitori şi resurse în piaţa de capital românească. Dezvoltarea bursei locale va împiedica migrarea investitorilor către alte state care au o piaţa de capital puternică. Un efect important pe termen lung va fi creşterea veniturilor la bugetul de stat prin lărgirea şi adâncirea bazei de impozitare, ca rezultat al creşterii numarului de companii listate, a numărului investitorilor şi tranzactiilor bursiere.

Polonia, de exemplu, a folosit intens această metodă de privatizare atât înainte de criză cât şi în timpul acesteia şi a reuşit să evite recesiunea: defapt a fost singura ţară care nu a intrat în recesiune. Bursa, în această ţară, reprezinta una din sursele cele mai importante de venituri la bugetul de stat. Conducerea Bursei consideră că programul iniţiat de Ministerului Economiei poate constitui punctul de plecare al unui cerc virtuos prin care piata de capital si economia reala isi vor sustine reciproc dezvoltarea.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed