Proiectul prin care e acordat un grant Societăţii Complexul Energetic „Valea Jiului” – S.A., adoptat de Camera Deputaţilor / Legea merge la promulgare

Proiectul reglementează adoptarea unor măsuri necesare pentru acordarea unui ajutor de stat pentru închiderea şi punerea în siguranţă a extracţiei de huilă a Societăţii Complexul Energetic „Valea Jiului” – S.A.

Totodată, sunt instituite şi unele derogări de la prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, este aprobată „acordarea unei finanţări sub formă de grant pentru perioada decembrie 2023-31 decembrie 2024 către Societatea Complexul Energetic «Valea Jiului» – S.A., denumită în continuare, CEVJ – S.A., ca parte a ajutorului de stat pentru închiderea şi punerea în siguranţă a minelor de huilă”.

Valoarea finanţării sub formă de grant este de 705.749 mii lei pentru perioada decembrie 2023 – 31 decembrie 2024.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed