Slujbele dedicate Sărbătorii Sfintelor Paști nu vor avea loc anul acesta la Catedrala Mântuirii Neamului din București. Anunțul a fost făcut de Patriarhia Română, care a precizat că lăcașul de cult va rămâne temporar închis pentru slujbe și vizitare, din cauza lucrărilor de pictură interioară aflate încă în desfășurare.
Recent sfințită, cu tot alaiul, Catedrala Neamului nu va fi deschisă de Paște. Slujbele se mută la Catedrala Patriarhală
După 15 ani de la prima cărămidă pusă, și stințirea edificiului (
), Catedrala Națională rămâne închisă de Paște. Ceremoniile religioase dedicate marii sărbători vor fi organizate la Catedrala Patriarhală „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, situată pe Colina Patriarhiei din București. Aici vor putea participa credincioșii la slujbele tradiționale din perioada pascală. Decizia vine în contextul în care interiorul Catedralei Naționale se află încă într-un proces complex de finalizare artistică, în special în zona mozaicurilor și a picturii bisericești.Chiar dacă nu va găzdui slujbele pascale, esplanada din fața Catedralei Naționale va fi scena unui moment important înaintea sărbătorilor. Conform Patriarhiei, pe 4 aprilie, în Sâmbăta lui Lazăr, va avea loc slujba Vecerniei în aer liber, programată la ora 15:00, pe esplanada din fața catedralei. Accesul pelerinilor va fi permis începând cu ora 14:30, într-un spațiu special amenajat pentru credincioși. Ulterior, la ora 16:00, va începe tradiționala Procesiune de Florii, care va porni de pe esplanada Catedralei Naționale și va continua până la Catedrala Patriarhală. Traseul complet și detaliile organizatorice urmează să fie anunțate de Patriarhia Ortodoxă.
De ce rămâne închisă catedrala după ce, câteva luni a fost vizitabilă
Accesul în Catedrala Națională (Catedrala Mântuirii Neamului) a fost suspendat pentru vizitatori încă din 9 ianuarie a.c., deoarece lucrările din interior nu sunt finalizate. Potrivit pictorului bisericesc Daniel Codrescu, coordonatorul echipei de pictură, în martie 2026 a început instalarea mozaicurilor pe pereții verticali din pronaos. Printre acestea se află și reprezentările a doi arhangheli expuse anterior la Suceava și București. În paralel, pe pilaștrii din pronaos sunt completate reprezentările noilor sfinți români și ale sfintelor românce.

Cel mai mare lăcaș de cult din România, catedrala de 200 milioane de euro
Ridicată pe Dealul Arsenalului, în București, Catedrala Națională este considerată cel mai mare lăcaș de cult construit în România și cea mai înaltă catedrală ortodoxă din lume Este cel mai mare lăcaș de cult ortodox din lume, o construcție dedicată memoriei eroilor români. Estimările oficiale arată că bugetul total necesar pentru finalizarea completă a proiectului depășește 200 de milioane de euro, investiție care include construcția, lucrările artistice interioare și amenajările exterioare.





