Ce branduri de lux riscă să piardă din cumpărători odată cu maturizarea pieţei chineze

Pe măsură ce genţile Vuitton, portofelele Gucci şi ceasurile Omega au inundat oraşe ca Beijing şi Shanghai, cumpărătorii au început să evite produsele fabricate în serie pentru modele mai deosebite, relatează Bloomberg.

 

„Odată cu maturizarea pieţei de lux, chinezii devin mai pretenţioşi cu produsele pe care le cumpără. Nu este vorba doar de aspect”, a declarat Fflur Roberts, analist la Euromonitor în Londra.

 

Orientarea cumpărătorilor către produse mai puţin ostentative şi deseori mai scumpe, care a avut loc şi în Europa şi Statele Unite după prăbuşirea Lehman Brothers în 2008, ar putea afecta cererea pentru Vuitton şi Gucci, care până recent vindeau peste jumătate din genţile de lux în China, a doua mare economie a lumii, potrivit estimărilor HSBC (Hong Kong and Shanghai Banking Corporation).

 

Banca estimează că vânzările unor branduri de lux de nişă precum Bottega Veneta şi Yves Saint Laurent, deţinute de compania PPR, vor înregistra o creştere de aproape trei ori mai mare decât media industriei de profil, chiar în condiţiile în care încetinirea avansului economic îşi pune amprenta asupra cererii.

 

Furnizori de produse mai ieftine, ca firma Coach din New York, ar putea profita la rândul lor de creşterea cererii, cumpărătorii fiind interesaţi mai mult de raportul calitate-preţ.

 

„Cumpărătorii din China continuă să cheltuiască, dar într-un mod diferit. Pe măsură ce chinezii devin mai informaţi în privinţa brandurilor, companiile de lux trebuie să muncească mai mult pentru a-şi vinde produsele”, a arătat Uche Okonko, director general la compania de consultanţă Luxe din Paris.

 

În plus, chinezii care călătoresc în SUA şi Europa au descoperit că pot cumpăra aceleaşi produse ca în China la jumătate de preţ.

 

PIB-ul Chinei a crescut cu 7,6% în trimestrul al doilea, faţă de intervalul similar al anului trecut, cel mai lent ritm în trei ani.

 

China este a cincea mare piaţă a produselor de lux la nivel mondial, cu vânzări de 14,6 miliarde de dolari în 2011, potrivit Euromonitor.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed