Ce prevede programul de 600 de miliarde de dolari al G7, de care beneficiază și România

Liderii celor mai industrializate șapte țări din lume (G7) iau zilele acestea, în Germania, o serie de decizii pentru contracararea expansiunii Chinei și limitarea efectelor cauzate de războiul dus de Rusia în Ucraina.
Programul G7 urmărește să strângă 600 de miliarde de dolari care să fie investiți în dezvoltarea infrastructurii în țările cu venituri mici și mijlocii, potrivit anunțului făcut de Casa Albă. Grupul G7 a lansat, duminică, Parteneriatul pentru infrastructură și investiții la nivel mondial (Partnership for Global Infrastructure and Investment – PGII).
El este menit să contracareze programul chinezesc „Belt and Road Initiative” (BRI), care a fost implementat de mai multe țări în curs de dezvoltare.
Președintele SUA a declarat că planul va aduce beneficii pentru toată lumea și că „nu este vorba de ajutor sau de caritate”. PGII este „o investiție care va aduce beneficii pentru toată lumea, inclusiv pentru poporul american și pentru cetățenii tuturor națiunilor noastre. Va stimula toate economiile noastre și este o șansă pentru noi de a împărtăși viziunea noastră pozitivă pentru viitor și de a permite comunităților din întreaga lume să vadă cu ochii lor beneficiile concrete ale parteneriatului cu democrațiile”, a pus Joe Biden, potrivit comunicatului publicat de Casa Albă.
G7 are în componență Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie și Statele Unite.
Țările din programul Chinei, îngropate în datorii
Spre deosebire de programul de stat al Chinei, cunoscut sub numele de „Inițiativa Centura și Drumul”, cel propus de G7 ar urma să asigure finanțarea în mare parte de la investitori privați. Statele Unite au promis că vor strânge 200 de miliarde de dolari din suma totală prin granturi, fonduri federale și investiții private, în timp ce UE a anunțat alte 300 de miliarde de euro. Diferența ar urma să vină de la celelalte țări membre G7.
Oficialii occidentali au susținut că inițiativa Chinei folosește tactici de forță care prind țările în capcana datoriilor și angajează investiții care avantajează China mai mult decât țările participante la program.
Printre țările care au semnat acorduri BRI pe termen lung se numără Afganistan, Iran și Ungaria, transmite RFE/RL. De asemenea, liderii occidentali au afirmat că țările care au încheiat parteneriate cu China ajung să regrete acest lucru și să concluzioneze că Beijingul este mai interesat să stabilească puncte de sprijin economic și geostrategic decât să le ajute să se dezvolte. (sursa foto: Facebook/ Boris Johnson)
Citește tot articolul pe Radio Europa Liberă

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed