Ce urmează în 2023? China deschide granițele, OMS se teme de un nou val

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a îndemnat din nou oficialii din domeniul sănătăţii din China să furnizeze în mod regulat informaţii specifice, în timp real, despre creşterea numărului cazurilor de Covid din ţară, în contextul în care Marea Britanie s-a alăturat altor ţări pentru a introduce restricţii de călătorie, invocând lipsa de informaţii drept motiv, relatează The Guardian.

Experţii OMS pentru COVID s-au întâlnit vineri cu oficiali chinezi şi „au subliniat din nou importanţa transparenţei şi a schimbului regulat de date pentru a formula evaluări precise ale riscurilor şi pentru un răspuns eficient”, a declarat şeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

În special, OMS a solicitat mai multe date de secvenţiere genetică, date despre spitalizări, internări şi decese în unităţile de terapie intensivă – şi date despre vaccinări, în special în cazul persoanelor vulnerabile şi al celor peste 60 de ani.

OMS a invitat oamenii de ştiinţă chinezi să prezinte date detaliate despre secvenţierea virală la o reuniune tehnică a OMS care va avea loc pe 3 ianuarie.

Comisia Naţională de Sănătate din China a spus despre întâlnire doar că oficialii săi din domeniul sănătăţii au făcut schimb de opinii cu OMS şi că vor avea loc mai multe schimburi tehnice.

O creştere a numărului de infecţii cu Covid în China şi îndoielile cu privire la datele oficiale au determinat revenirea controalelor de sănătate în Europa şi în întreaga lume, ca urmare a încetării rapide a strategiei zero-Covid a lui Xi Jinping.

China urmează să îşi slăbească în mod semnificativ restricţiile de călătorie începând cu 8 ianuarie, ceea ce va include şi călătoriile pentru Anul Nou chinezesc, când se aşteaptă ca sute de milioane de muncitori chinezi să se întoarcă în oraşele de origine, iar mulţi să se contamineze în cazul zonelor cu mai puţine unităţi medicale.

Presa de stat chineză a relatat că marile spitale din Shanghai au înregistrat în ultimele zile o dublare a numărului pacienţilor de urgenţă, ceea ce a generat solicitări ca pacienţii care nu sunt cazuri urgente să fie transferați în spitale mai mici.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed