Cel puţin 16 morţi în sud-vestul Chinei, într-un incendiu într-o mină de cărbune

Incendiul a fost stins, însă ”după primele verificări 16 persoane nu mai prezentau semne de viaţă”, au anunţat duminică, într-un comunicat publicat pe site, autorităţile din oraşul Panzhou.

Potrivit unor constatări preliminare, ”banda rulantă de transport a luat foc”, se arată în comunicat.

Siguranţa în sectorul minier din China s-a mai îmbunătăţit în ultimul deceniu, însă accidente sunt în continuare frecvente, adesea din cauza unei aplicări laxe a regulilor de siguranţă în instalaţii mai rudimnentare.

În februarie, surparea unei mine de cărbune sub cerul liber, în Mongolia Inferioară, în nordul Chinei, s-a soldat cu 53 de morţi. Zeci de persoane şi vehicule au fost îngropate atunci.

Autorităţile nu au furnizat niciun bilanţ al morţilor timp de luni de zile şi au dezvăluit abia în iunie că accidentul s-a soldat cu 53 de morţi.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed