Cele 10 avertismente ale BNR! Raportul în care cuvântul ”incertitudine” apare de aproape 60 de ori

De 58 de ori apare cuvântul ”incertitudine” în cele circa 70 de pagini ale Raportului privind inflația publicat de Banca Națională. Deși discursul oficialilor BNR este de regulă unul calm, fără ieșiri emoționale, de data aceasta raportul vorbește despre situația actuală ”fără precedent” sau despre impactul ”de o severitate ridicată” al crizei. După lectura documentului, am extras 10 avertismente pe care acesta le conține. Potrivit raportului publicat de instituția condusă de Mugur Isărescu, am putea vedea ca, în pofida unei reveniri a activității economice începând din al doilea semestru, ”gradualitatea acesteia va face ca pe ansamblul anului dinamica medie a PIB real să înregistreze o valoare negativă semnificativă, apropiată de cele înregistrate la apogeul crizei economice din 2008-2009” (în 2009, economia a scăzut cu 7.1% -n.a.).

1. Nivelul incertitudinii, care a atins cote record în perioada recentă, este de așteptat să greveze cu precădere asupra dinamicii investiționale, având ca efect probabil înghețarea pe termen scurt a finanțării proiectelor, în timp ce pe termen mediu nefiind exclusă posibilitatea unor amânări în mod repetat ale termenelor de implementare a acestora. Aceeași incertitudine ridicată, cu efect de comprimare a venitului disponibil real al gospodăriilor populației, va contribui la întreruperea relativ brutală a trendului favorabil de evoluție a consumului din ultimii ani. Totuși, în cazul acestei componente, scăderea este de așteptat a fi doar cvasigeneralizată, în condițiile în care anumite subcomponente (de exemplu, bunurile de strictă necesitate) au dovedit o reziliență sporită, având chiar potențial de a înregistra dinamici pozitive.

2. În ceea ce privește evoluțiile de pe piața muncii, ca urmare a contracției economice ce se conturează, gradul de tensionare a acesteia este evaluat în scădere, reflectând creșterea ratei șomajului și o reducere a numărului locurilor de muncă vacante. Pe fondul provocărilor generate de contextul epidemic actual, nu este exclusă o restructurare a costurilor de producție, mai ales în sectoarele grav afectate de lipsa cererii. Astfel, în condițiile unei puteri de negociere mai ridicate a angajatorului relativ la perioada de expansiune a ciclului economic, ajustarea costurilor s-ar putea produce prin concedieri, înghețări sau reduceri ale salariilor și ale altor beneficii acordate salariaților.

 

3. Deficitul de cont curent va cunoaște o ușoară deteriorare pe ansamblul anului curent, conturându-se tot mai clar perspectiva unei depășiri în acest an a valorii de 4% din PIB stabilită ca reper multianual de Comisia Europeană în cadrul tabloului de riscuri economice. Evoluția deficitului de cont curent din 2020 este anticipată și pe fondul înrăutățirii deficitului bugetar, în condițiile unei majorări a cheltuielilor publice destinate atenuării efectelor crizei de sănătate publică, în paralel unui declin important al veniturilor bugetare. Prin efectele de runda a doua, contracția economiei este de așteptat să agraveze suplimentar balanța fiscală, printr-o nouă majorare a cheltuielilor bugetare, sub impactul acțiunii stabilizatorilor automați.

 

Articolul integral pe HOTNEWS

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed