Cine conduce lupta pentru Primăria Capitalei/ Sondaj

Denisa Gelatu

Cine se află în fruntea intențiilor de vot ale bucureștenilor? Candidatul PNL, Ciprian Ciucu, cu 23,5%, dar la doar câteva procente în spate se află Daniel Băluță (PSD) cu 21,5%, urmat de Anca Alexandrescu (Alianța Dreptate pentru București) cu 19% și Cătălin Drulă (USR) cu 17,5%, potrivit sondajului Flashdata publicat vineri, transmite Agerpres.

Cine conduce lupta pentru Primăria Capitalei

Cine va reuși să convingă electoratul și să-și asigure un avantaj decisiv până pe 7 decembrie? Pe locurile următoare se află Ana Ciceală (SENS) – 7%, Vlad Gheorghe (independent) – 2%, George Burcea (POT) – 1%, iar Eugen Teodorovici și Gheorghe Nețoiu – câte 0,5%. Cei nehotărâți sau care nu răspund reprezintă 5,5% din eșantion.

Sondajul mai arată că, în privința parlamentarelor, AUR conduce cu 27%, urmat de PSD – 22%, USR – 18,5%, PNL – 16%, SENS – 5%, POT și REPER – câte 2%, S.O.S – 1,5%, PUSL și DREPT – câte 1%. 3% nu știu sau nu răspund.

Când vine vorba de problemele Capitalei, bucureștenii indică traficul intens – 19%, corupția și lipsa transparenței – 18%, costul vieții – 13%, lipsa investițiilor în sănătate – 11% și lipsa locuințelor accesibile – 9%. Problemele de mediu și infrastructură includ poluarea aerului, transportul public ineficient și termoficarea – 7%, infrastructura urbană deficitară – 4%, siguranța publică și infracționalitatea – 2%, iar gestionarea deșeurilor și inegalitatea economică – 1%.

Cine va decide direcția orașului? 61% dintre bucureșteni consideră că Bucureștiul merge greșit, iar la nivel național 72% cred că țara se află pe un drum eronat.

Sondajul a fost realizat online pe 1.200 de respondenți, cu vârste de 18 ani și peste, între 26-27 noiembrie, marja de eroare ±2,8%.

hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole