CIOLACU și PONTA s-au înțeles! ”E prima oară, în 30 de ani”

Liderul social-democrat Marcel Ciolacu anunţă că a semnat cu Victor Ponta un acord post-electoral, în baza căruia PSD şi Pro România vor putea constitui majorităţi în consiliile locale şi judeţene după alegerile din 27 septembrie, relatează Agerpres.

 

„E pentru prima oară, de 30 de ani, când decizia a fost ca fiecare organizaţie să-şi facă singuri alianţele locale. Cu adevărat, acum câteva zile am semnat cu Victor Ponta un acord de creare de majorităţi la consiliile judeţene, consiliile locale, un fel de acord post-electoral. Şi aţi văzut decizia Comitetului Politic Naţional de a merge singuri pentru alegerile din 6 decembrie, într-un fel în oglindă cu decizia Gabrielei Firea de a candida singură, fără aranjamente politice pe care cetăţenii câteodată nu le percep, pentru Primăria Generală a Capitalei”, a declarat Ciolacu sâmbătă, la Piteşti, în cadrul unei conferinţe de presă.

 

Preşedintele PSD anunţase, pe 15 septembrie, că a primit aprobarea Comitetului Politic Naţional pentru crearea unor astfel de alianţe post-electorale.

 

Marcel Ciolacu a efectuat, sâmbătă, o vizită în judeţul Argeş. El a asistat la prezentarea proiectelor de fluidizare a traficului în Piteşti şi de renaştere a echipei FC Argeş şi a participat la o acţiune electorală.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed