Compania suedeză Plannja a achiziţionat operaţiunile sale din România

„Plannja AB a achiziţionat în data de 13 august 2008 operaţiunile sale din România, care în ultimii zece ani au funcţionat prin intermediul distribuitorului autorizat. Noua companie se va numi Plannja SRL şi va fi o sucursală a Plannja. Există un potenţial fantastic în România. Plannja va continua să investească aici şi ne aşteptăm la o creştere substanţială a cifrei de afaceri prin introducerea unor noi categorii de produse, din care unele vor fi produse local, dar şi prin acoperirea din ce în ce mai bună a tuturor zonelor”, a declarat preşedintele Plannja Polonia şi responsabilul pentru dezvoltarea Plannja în CEE, Stanislaw Tytz.

Sediul şi birourile sunt localizate în Răcăciuni, lângă Bacău, iar reţeaua de distribuţie acoperă toată ţara. Sunt distribuite două categorii de produse: ţigla metalică Plannja şi sistemele de jgeaburi şi burlane produse în Suedia (Luleå, Järnforsen) şi la Varşovia. Compania a avut până în prezent în România 30 de angajaţi şi o cifră de afaceri de aproximativ trei milioane de euro.

„Ţinta noastră în cei peste zece ani de activitate a fost să aducem România pe harta internaţională a Plannja. Globalizarea înseamnă apropierea producţiei de distribuţie, iar ambiţia noastră este să dezvoltăm în curând şi unităţi de producţie în România. Viziunea noastră este să avem produsele Plannja în România cu avantaje clare pentru consumator, la calitatea care există în Suedia dar şi la preţuri aliniate pieţei. Plannja are ca ambiţie să dezvolte în România al doilea centru operaţional pentru extinderea viitoare în ţările din jur”, a precizat directorul de vânzări al Plannja România, Nicola Bocaciu.

Plannja AB, compania producătoare de profile din tablă de oţel cu sediul în Luleå, nordul Suediei, este o sucursală a producătorului de oţel Swedish Steel AB. Plannja produce ţiglă metalică pentru acoperiş şi sisteme de jgheaburi şi burlane, dar şi produse industriale ca panouri şi profile.

Plannja s-a dezvoltat în Europa în ultimii 15 ani în principal prin achiziţii. Extinderea recentă s-a axat pe centrul şi estul Europei, unde Polonia este primul centru operaţional de extindere zonală. Cu 597 de angajaţi, Plannja AB are o cifră de afaceri anuală de 160 milioane euro.

Sursa: NewsIn

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed