Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care CIS Gaz intenţionează să intre în acţionariatul Next Energy Distribution, alături de familia Toma

 ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care CIS Gaz SA intenţionează să intre în acţionariatul Next Energy Distribution SRL, alături de familia Toma”, anunţă autoritatea de concurenţă.

CIS Gaz se ocupă cu lucrări de construcţii a proiectelor utilitare pentru fluide, în timp ce Next Energy Distribution SRL are ca obiect de activitate intermedierile în comerţul cu combustibili, minereuri, metale şi produse chimice pentru industrie. Ambele companii activează în domeniul furnizării cu ridicata, respectiv cu amănuntul de gaze naturale, precum şi în cel al lucrărilor de construcţii de conducte pentru transportul gazelor naturale şi lucrărilor conexe acestora.

În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.

Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naţionale de concurenţă, după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed