CopyRo încearcă să obţină în instanță drepturile de autor asupra operei lui Liviu Rebreanu

Potrivit acţiunii depuse în instanţă de CopyRo împotriva lui Ilderim Rebreanu, singurul moştenitor al lui Liviu Rebreanu, drepturile de autor asupra operei scriitorului ar trebui să fie în patrimoniul statului român.

În acest sens, CopyRo invocă un decret din 1956, referitor la drepturile de autor, în care se specifică faptul că, după moartea unui autor, drepturile de autor asupra operei sale se transmit ascendenţilor sau soţului supravieţuitor al autorului, pe tot timpul vieţii acestora. La moartea soţului sau ascendentului care moşteneşte drepturile de autor, acestea pot fi moştenite de descendenţii scriitorului, dar nu pentru o perioadă mai mare de 50 de ani, după care pot fi preluate de moştenitorii acestora, pentru maximum 15 ani. După expirarea acestora termene, potrivit Decretului 321 din 1956, care reglementa problema drepturilor de autor, drepturile patrimoniale de autor se sting, statul fiind cel care le va deţine.

Astfel, CopyRo invocă faptul că unicul copil al lui Rebreanu, fiica acestuia, Florica, s-a stins din viaţă în 1995,când încă era în vigoare decretul invocat, iar după moartea acesteia, Ilderim Rebreanu a moştenit drepturile de autor, pe care nu le mai poate deţine decât până în 2010, adică timp de 15 ani.

Pe de altă parte, decretul 321 a fost abrogat prin Legea 8/1996, cea care reglementează în prezent drepturile de autor, iar această legea prevede că drepturile de autor se pot transmite moştenitorilor timp de 70 de ani de la moartea scriitorului, adică până în 2015 (Liviu Rebreanu a murit în septembrie 1944, n.r.), având în vedere că termenele se calculează începând cu data de 1 ianuarie a anului imediat următor morţii scriitorului.

Legea drepturilor de autor în vigoare la momentul actual a fost invocată în motivarea Tribunalului Bucureşti, care a respins, în iunie 2009, ca nefondată cererea CopyRo. Tribunalul a decis astfel că drepturile de autor asupra operei lui Liviu Rebreanu îi aparţin nepotului acestuia, Ilderim, fiu al fratelui scriitorului, Tiberiu

CopyRo a atacat cu apel decizia Tribunalului Bucureşti, astfel încât procesul va fi reluat în faţa Curţii de Apel Bucureşti, pe 4 martie.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed