Diana Șoșoacă, amenințată cu OTRAVĂ: Am ajuns să mă uit sub scaun

Senatoarea Diana Iovanovici Șoșoacă a declarat, la Antena 3, că i s-a atras atenția să aibă grijă în Parlament, să se ferească pentru a nu fi otrăvită.

„Am ajuns să mă uit sub scaun, să nu fiu otrăvită, așa cum a pățit Doina Pană. mi s-a atras atenția să nu mănânc de acolo, să nu beau apă de acolo, am ajuns să nu mai miros florile, să nu mai primesc o carte”, a spus senatoarea.

Totodată, ea a mai lansat acuzații grave la dresa lui George Simion și a sistemului care se află în spatele acestuia. Parlamentarul spune că, mai nou, copiii săi sunt ținta atacurilor și că băiatului său, în vârstă de 19 ani, ar urma să i se însceneze un dosar penal pe droguri.

„Am fost anunțată să am mare grijă, să-i pun pază băiatului care e sportiv și nu stă acasă. I se înscenează ceva legat de droguri. Am vorbit cu cineva să-i ofere pază și protecție.

Ies online că arăt că știu. Nu știu cine poate să facă, dar eu i-am avertizat pe toți. Este sistemul pe care George Simion îl acuză că îi distruge partidul. Dar ei lucrează împreună.

Am deranjat mafia adopțiilor. Prețul unui copil este între 100.000 și 600.000 de euro. Am avut cu mafia pădurilor și a retrocedărilor.

Am avut sute de cazuri la Comisia de Abuzuri”, a spus Diana Șoșoacă.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed